Premierul Ungariei, Viktor Orban, a declarat, sâmbătă, la Băile Tuşnad, că maghiarii, dispersaţi în întreaga lume, pot constitui o naţiune puternică prin sistemul dublei cetăţenii, care este parte a politicii naţionale a Patriei-Mame, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Premierul ungar, Viktor Orban, a declarat că în secolul XX mai multe evenimente au avut ca rezultat dispersarea comunităţilor maghiare, fără ca populaţia să fie dislocată, făcând referire şi la Transilvania, care "a fost parte a Ungariei, s-a tras o linie şi acum nu mai este".
"Ne-au cam dispersat evenimentele, comunităţile au fost dispersate, fără să fie dislocate. Au apărut graniţe, de pildă suntem în Transilvania, care a fost parte a Ungariei, s-a tras o linie şi acum nu mai este. După 1956, 250.000 de maghiari au părăsit Ungaria", a declarat Viktor Orban.
Premierul de la Budapesta a afirmat că poporul maghiar dispersat poate constitui o naţiune puternică. doar dacă este "o naţiune cosmopolită, prin sistemul dublei cetăţenii, care este parte a politicii naţionale a Ungariei" şi care poate contribui astfel, la îmbunătăţirea situaţiei fiecărui maghiar, "din New York, Tuşnad sau Argentina".
Potrivit acestuia, între comunităţile maghiare din afara graniţelor şi Ungaria există o puternică legătură, care s-a concretizat cu acordarea dublei cetăţenii.
"Dubla cetăţenie este o parte importantă a politicii naţionale, care ajută comununităţile maghiare să se descurce mai bine şi, pentru a fi eficientă, trebuie să avem o Patrie-Mamă puternică, o Ungarie puternică, iar aceste legături să fie funcţionale", a spus Orban.
Şeful Guvernului ungar a mai afirmat că limba maternă este foarte importantă, însă i-a sfătuit pe etnicii maghiari, în special pe cei tineri, să nu rămână "închistaţi doar în folosirea ei".
El le-a explicat participanţilor la dezbaterile de la Băile