EvZ: Ponta aruncă în derizoriu privatizarea CFR Marfă ”Iritat că Traian Băsescu insistă ca Guvernul să-şi asume răspunderea pentru privatizarea CFR Marfă, premierul îi răspunde preşedintelui cu ironii şi dezinformări”
Gândul: Guvernul a ajuns să aibă 19 ministere după ce a fost reorganizat pe sub mână: Turismul, Energia şi Apele au devenit ministere cu acte în regulă “După şapte luni în care i-a ţinut în plan secund, premierul Victor Ponta le-a pus în mână lui Constantin Niţă, Mariei Grapini, Anei Varga câte un minister în toată regula: cu sedii separate, personalitate juridică, Corp de Control, direcţii independente şi chiar câte un compartiment de informaţii clasificate. În loc de 16 ministere, Guvernul are, practic, în acest moment 19″
Puterea: Omar Hayssam audiat la DNA în dosarul IPRS Băneasa Comunicat DNA: “Persoana la care faceţi referire în cerere este vizată într-o cauză penală având ca obiect privatizarea IPRS Băneasa. În cadrul procedurii de privatizare a acestui agent economic, au fost depuse mai multe înscrisuri false referitoare la experienţa şi capacitatea financiară a unei firme (reprezentată de Omar Hayssam), acte necesare pentru a participa la privatizarea IPRS Băneasa”
Cronica română: Cristian Preda: Opoziţia trebuie să desemneze rapid un prezidenţiabil ”Europarlamentarul Cristian Preda oferă o explicaţie pentru comportamentul opoziţiei, criticat de mulţi ca fiind prea slabă”
Curentul: Oltchim trimite în şomaj tehnic peste 700 de salariaţi, din 29 iulie ”Salariaţii vor beneficia de o indemnizaţie de 80% din salariul de bază. Totodată, combinatul urmează să-şi reducă programul de lucru de la 5 zile la 4 zile, în perioada 29 iulie-8septembrie, pentru angajaţii aparţinând Direcţiei Petrochimice“
Curierul naţional: GM devine cel mai mare producător auto din lume, surclasând Toyota ”General Motors (GM) a vândut în trimestru