Casa de modă Christian Dior Couture a înregistrat o creştere a vânzărilor de 19% la cursul de schimb curent, în exerciţiul financiar 2012/2013, ajungând la un profit de 1,29 miliarde de euro, mai ales în urma operaţiunilor de vânzare cu amănuntul.
Activităţile de vânzare cu amănuntul au crescut cu 23% din cifra de afaceri, potrivit comunicatului publicat vineri de casa de modă, citat de publicaţia „Le Figaro”. Rezultatul în valută s-a ridicat la aproximativ 131 de milioane de euro.
„Toate regiunile au contribuit la această performanţă şi au beneficiat de o mare putere de atracţie toate liniile de producţie ale brandului”, au subliniat reprezentanţii casei de modă de la Paris.
În total, vânzările Christian Dior au ajuns la 29,9 miliarde de euro în anul financiar încheiat la 30 aprilie 2013. Drept urmare, va fi propus preţul de 2,90 euro per acţiune în cadrul Adunării Generale din 18 octombrie.
Casa de modă reaminteşte că Adunarea Generală precedentă a aprobat schimbarea calendarului pentru exerciţiul financiar, care a început în acest an de la 1 iulie. De asemenea, în perioada 1 mai – 30 iunie 2013, Christian Dior Couture a avut vânzări de 237 milioane de euro.