20 de ani este vârsta la care se iau decizii, dar şi momentul când pare că timpul stă în loc şi este suficientă vreme şi de o dragoste ca în poveşti, dar şi de o carieră fulminantă. Aşa este?
Primii paşi pe coridoarele facultăţii sunt prea emoţionanţi ca să te mai gândeşti în acele momente la alegerile care urmează, la faptul că sunt primii paşi independenţi în viaţă. Timpul trece însă repede şi, înainte să-ţi dai seama, este momentul primei slujbe, al începutului de carieră. Încep nopţile nedormite, şi nu din cauza examenelor sau a petrecerilor studenţeşti, ci a proiectelor prin care vrei să dovedeşti că meriţi o poziţie şi mai bună în ierarhia firmei. Orele peste program devin tot mai multe, nu mai ai timp de seara de joi în club, iar sâmbăta extenuarea îşi spune cuvântul şi nu ai niciun chef de cafelele cu care ţi-ai obişnuit amicii.
Dar ai 20 de ani şi nu contează. Dacă nu acum, atunci când? Şi mergi mai departe, până te-ai trezit că ai 30 de ani, un salariu bunicel şi o groază de prieteni căsătoriţi şi cu copii. În timp ce tu îţi cauţi pe cineva cu care să te simţi bine vacanţa asta, ei deja ştiu de câteva luni bune că trebuie să-şi împartă timpul între vacanţa de familie şi vizitele la socrii şi părinţi. Şi, oricât de obositor suna la 20 de ani, la 30 de ani agitaţia aceasta începe să-ţi lipsească. Potenţialii parteneri sunt din ce în ce mai puţini, dar încă nu disperi. În plus, la serviciu tocmai ţi s-a oferit suficient credit încât salariul tău să devină suficient pentru a te răsfăţa.
Dar, fără să simţi, ai trecut de 35 de ani şi te îndrepţi cu paşi neobişnuit de repezi spre pragul de 40 de ani, iar în jurul tău e tot mai gol. Mai puţin poate contul din bancă, care este tot mai gras, iar numărul angajaţilor din subordine creşte cu fiecare rid în plus. Părinţii tăi devin tot mai bătrâni, au nevoie de tine, iar tu îţi dai seama că şansele de a
