Prim-vicepreşedintele PDL, Cătălin Predoiu, a declarat sâmbătă că modificarea legii ANI, cerută de mai mulţi liberali şi social-democraţi, arată că „majoritatea USL acţionează nedemocratic (...) şi riscă interesele strategice ale ţării, legate de MCV“.
Predoiu consideră că, prin adoptarea legii „care acoperă incompatibilităţile deja existente“, „USL deschide poarta conflictelor de interese“, el referindu-se astfel la declaraţia premierului Victor Ponta, care a afirmat că trebuie găsită „o soluţie“ în cazul primarilor şi consilierilor declaraţi incompatibili de către ANI, printre care se numără şi primarul municipiului Sibiu, Klaus Iohannis.
„Prin vocea premierului, PSD şi-a anunţat intenţia de a scoate retroactiv primarii USL din starea de incompatibilitate şi conflict de interese modificând legea ANI. Majoritatea USL acţionează nedemocratic dacă va adopta o lege prin care acoperă incompatibilităţile deja existente şi riscă interesele strategice ale ţării, legate de MCV“, susţine prim-vicepreşedintele PDL.
„Suntem în prezenţa unei noi probe care ne indică adevăratele intenţii ale USL în ceea ce priveşte MCV, mai ales că politicienii care au compromis legea ANI în primăvara lui 2010 ocupă poziţii importante în USL şi în aparatul Guvernului. USL nu îşi doreşte cu adevărat realizarea obiectivelor MCV, pentru că acestea pun piedică corupţiei şi conflictelor de interese“, crede Predoiu, care adaugă că „USL nu poate păcăli la infinit opinia publică în legătură cu adevăratele sale intenţii privind MCV şi cheltuirea banului public.“
Anterior, premierul Victor Ponta declarase că doreşte să discute cu Agenţia Naţională de Integritate şi cu Comisia Europeană, pentru a propune o soluţie legislativă, în condiţiile în care jumătate dintre primarii şi consilierii din România au fost declaraţi incompatibili şi au procese în instanţă.
„E în toată ţara si