Pilotul de raliuri Valentin Banciu, care este şi angajat al RAR Hunedoara, a fost arestat preventiv de Curtea de Apel Alba Iulia, bărbatul fiind acuzat de luare de mită, conflict de interese şi abuz în serviciu.
Inginerul Ioan Valentin Banciu este angajat al RAR Hunedoara de aproximativ 20 de ani, încă de la înfiinţarea instituţiei. În timp, acesta s-a gândit ca, împreună cu soţia sa, să „pună pe picioare” un service auto, care funcţionează la domiciliul său din municipiul Hunedoara. Cum ar fi fost bătător la ochi să apară administrator al societăţii, s-a gândit să îi dea această funcţie soţiei sale, au dezvăluit jurnaliştii de la Glasul Hunedoarei.
Autoturisme reparate fictiv
„Atunci când constata nereguli sau defecţiuni, îndruma posesorii autovehiculelor să remedieze aceste defecţiuni la service-ul administrat de soţia sa, indicându-le acestora să ia legătura cu Ilie Huciu – angajat la service. Contra unei sume de bani, indicată de inculpatul Valentin Ioan Banciu, învinuitul Ilie Huciu încasa banii, fără să efectueze lucrările de remediere”, a precizat procurorul de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia. Astfel, după ce le erau reparate fictiv defecţiunile de la autoturisme, proprietarii acestora se întorceau la RAR, la inginerul Banciu, unde acesta le elibera avizul necesar din punct de vedere tehnic. Potrivit anchetatorilor, toate sumele de bani încasate de Ilie Huciu erau predate ulterior şefului său Banciu.
Colegii nu ştiu nimic de el
Surse din cadrul RAR Hunedoara au declarat că Valentin Banciu a absentat de la serviciu încă de miercuri dimineaţă. „Lucrează la noi de 20 de ani. Nu s-a întâmplat la noi flagrantul, la RAR. Ieri dimineaţă (n.r. - miercuri dimineaţă) nu a venit la serviciu şi, când colegii l-au sunat să vadă ce se întâmplă, le-a spus că sunt cei de la Direcţia Anticorupţie la el acasă, că va me