În miezul deceniului cinci din veacul trecut, am prins o parte din anii când Suceava avea două statui. Multe zidiri bisericeşti ce vin din vechi timpuri, ridicate din poruncă voievodală, o mulţime de dughene, pivniţe din piatră şi ... două statui.

Ambele, aducând spre fiecare zi din contemporaneitate chipul lui Ciprian Porumbescu şi pe cel al lui Simion Florea Marian. Busturile fuseseră dezvelite în 1933 şi, respectiv, 1935. Au trecut mai mult de 40 de ani pentru ca aşezarea – bogată, întâi de toate, în mărturii şi simboluri istorice – să primească din nou daruri ale sensibilităţii unor artişti întemeietori de opere sculpturale. Aşa se face că, acum, reşedinţa judeţului cuprinde în zestrea ei de valori amplasate în spaţiul public 19 statui (majoritatea ivindu-se aici, prin neostenite preocupări şi ambiţii recuperatoare, în anii imediat următori lui 1975). Lor le-am alătura şi cele câteva mozaicuri de pe pereţii unor blocuri (păcat că a rămas doar o amintire creaţia de acest gen, plăsmuită de Traian Brădean şi Iacob Lazăr, de pe zidul de la stradă al cunoscutei I.U.P.S.!). Voinţa admirabilă a unor oameni de cultură aparţinând vârstei mai tinere a urbei i-a „readus” aici, în expresia artistică izvodită de reputaţi sculptori români, pe Ştefan cel Mare, Petru I Muşat, Petru Rareş, a reînviat prin creaţie monumentală jertfa supremă a Brâncovenilor, a aşezat, în locuri ce pot evoca permanenţe ale artei, culturii şi istoriei neamului nostru, chipurile, executate în bronz, ale lui Mihai Eminescu, Ion Creangă, Mihail Kogălniceanu, Alecu Russo, Costache Negri, Traian Chelariu, Vladimir Florea, a găsit bune amplasamente pentru monumente inspirate de generoase teme şi idei, purtând semnătura unor faimoşi sculptori, a unor somităţi în domeniu, cum este - în cazul a două lucrări – Ion Jalea.

Suceava – nu e doar credinţa mea – merită mai multe statui. Istoria sa (c