Miniştrii Cabinetului Ponta discută astăzi, la Ministerul Finanţelor Publice, cu misiunea Fondului Monetar Internaţional angajamentele care vor fi prevăzute în Scrisoarea de intenţie pentru noul acord al României cu instituţia financiară internaţională.
Discuţiile au început în jurul orei 10.00, iar primii miniştri care au participat la întâlnirea cu delegaţia FMI au fost ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, ministrul delegat pentru Proiecte de Infrastructură de Interes Naţional şi Investiţii Străine, Dan Şova, precum şi prim-vicepreşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), Daniel Dăianu.
De asemenea, reprezentanţii ministerelor vor discuta şi despre rectificarea bugetară programată pentru finele lunii iulie, la minister fiind prezent şi ministrul delegat pentru buget, Liviu Voinea.
Ministrul Sănătăţii a declarat, după întâlnire, că reprezentanţii FMI sprijină reforma în sănătate şi că s-a ajuns la un acord în privinţa unor aspecte.
'Am înţeles că doresc să sprijine reforma în sănătate. Am căzut de acord asupra unor aspecte. Vom vedea care va fi forma finală', a spus Nicolăescu.
La rândul său, Daniel Dăianu a precizat că un nou acord este util în actualul context economic internaţional.
'Un nou acord este extrem de util deoarece contextul economic internaţional rămâne extrem de complicat. Trebuie să venim cu noi măsuri de protecţie.(...) Se discută mult despre ce se întâmplă cu creditul bancar, cum pot fi ajutate IMM-urile, deoarece creditul este foarte scump. Sunt multe de discutat', a spus Dăianu.
O echipă a FMI, condusă de Andrea Schaechter, este în vizită în România începând din data de 31 iulie, pentru discuţii asupra următorului program cu România. Concluziile întâlnirilor vor fi prezentate la sfârşitul misiunii, în data de 31 iulie.
Înainte de venirea misiunii FMI, a fost în România, în perioa