Mopediştii au aceleaşi obligaţii ca şi conducătorii auto, în timp ce bicicliştii primesc doar amendă dacă încalcă regulile de circulaţie şi asta pentru că mopedele au fost trecute, oficial, în categoria vehiculelor, făcându-se astfel distincţia între mopedişti şi biciclişti printr-un act normativ publicat în Monitorul Oficial, a precizat şeful Poliţiei Rutiere, Lucian Diniţă.
El a explicat că este vorba despre nişte reglementări textuale nu despre o modificare a legii circulaţiei.
'Având în vedere intrarea în vigoare a Legii 203 care începând cu 19 ianuarie a introdus obligativitatea deţinerii permisului de conducere AM pentru mopede, a fost necesară reconfigurarea textelor din Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002 pentru că înainte bicicletele şi mopedele erau împreună. Ori, de când a fost introdusă obligativitatea deţinerii permisului de conducere, mopedul a trecut în categoria unui vehicul şi atunci textele au trebuit rescrise pentru a scoate mopedele din textele comune cu bicicletele. Nu este o modificare de lege sau reglementări noi. Sunt doar nişte reglări. Acum s-a făcut doar separarea bicicletei de moped', a declarat şeful Poliţiei Rutiere, Lucian Diniţă.
Obligaţiile persoanelor care deţin permis de conducere pentru un moped au intrat în vigoare la data de 19 ianuarie, odată cu introducerea obligativităţii obţinerii permisului autor pentru categoria AM.
'Dacă din 19 ianuarie găseam un mopedist în stare de ebrietate, îi luam permisul de conducere ca unui conducător auto. Din 8 august intră în vigoare reglementările legate de biciclete şi mopede pentru că sunt distincte', a explicat comisarul şef Lucian Diniţă.
Astfel, potrivit legislaţiei în vigoare, mopediştii pot rămâne fără carnet dacă conduc sub influenţa băuturilor alcoolice, dacă trec pe culoarea roşie a semaforului, nu acordă prioritate, nu respectă regulile de circul