Puzderie de peşti morţi pot fi văzuţi în apele Bahluiului, în ultimele două zile. Cauza morţii pare una cel puţin bizară, câtă vreme nu a fost o vreme caniculară. Deocamdată nu se ştie care este cauza ce a dus la apariţia acestei situaţii, însă autorităţile anunţă că s-ar fi luat măsuri de remediere a problemei.
„Ieri (n.r. – joi), în jurul orei prânzului, o echipă s-a deplasat la faţa locului şi a constatat că, într-adevăr, existau peşti morţi în râul Bahlui. Aşadar, s-au recoltat probe care au fost aduse la laboratorul de Calitate a Apei din cadrul Administraţiei Bazinale de Ape Prut-Bârlad. S-au luat măsuri de recuperare a peştilor respectivi şi s-a instalat un baraj plutitor în amonte de confluenţa râului Bahlui cu Ciric, pentru a putea fi reţinuţi toţi peştii şi pentru ca aceştia să nu ajungă şi în aval“, a declarat purtătorul de cuvânt al Administraţiei Bazinale Ape Prut-Bârlad, Dan Buruiană.
În acelaşi timp, s-au mai luat şi alte măsuri menite să împiedice apariţia unui astfel de incident în viitor. „De asemenea, s-a efectuat manevra de deschidere a stavilelor de la acumularea Ciric 3, adică Veneţia, în vederea realizării diluţiei pe Bahlui. Altfel spus, a fost mărită cantitatea de apă pe Ciric şi a crescut debitul, pentru a nu se ivi o situaţie similară şi în partea din aval. Din primele estimări, se pare că a fost vorba de o cantitate de aproximativ 100 de kilograme de peşte“, a mai spus Dan Buruiană.
cititi: http://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/bahluiul-plin-de-pesti-morti-cauza-este-inca-un-mister–17555.html#

„