Organizaţia Naţiunilor Unite a anunţat vineri că a ajuns la un acord cu Siria pentru a ancheta eventuala folosire a armelor chimice, fără a preciza dacă inspectorii ONU vor avea posibilitatea să investigheze la faţa locului, relatează AFP.
Doi trimişi speciali ai ONU au mers marţi şi miercuri la Damasc şi au avut întrevederi cu vicepremierul şi ministrul de Externe din Siria, potrivit unui scurt comunicat al Naţiunilor Unite.
"Discuţiile au fost riguroase şi productive şi au condus la un acord cu privire la modul de continuare", a adăugat comunicatul, fără alte detalii.
Ake Sellstrom, şeful misiunii ONU desemnate să ancheteze acuzaţiile privind folosirea armelor chimice în Siria, şi Angela Kane, Înalt reprezentant al ONU pentru Dezarmare, îi vor prezenta concluziile vizitei lor secretarului general al ONU, Ban Ki-moon.
Ban Ki-moon a cerut acces generalizat pentru a ancheta toate acuzaţiile de folosire a armelor chimice în conflictul care durează 28 de luni. Damascul a insistat ca ONU să nu ancheteze decât acuzaţiile sale potrivit cărora rebelii ar fi folosit arme chimice în oraşul Khan al-Assal la 19 martie.
ONU a declarat că a primit informaţii cu privire la 13 cazuri de atacuri în conflict.
Marea Britanie, Franţa şi Statele Unite au declarat că toate aceste atacuri au fost comise de trupele preşedintelui Bashar al-Assad. Rusia, principalul aliat al regimului de la Damasc, a afirmat la rândul său că ancheta sa a dezăluit folosirea gazului sarin de către rebeli la Khan al-Assal.
Organizaţia Naţiunilor Unite a anunţat vineri că a ajuns la un acord cu Siria pentru a ancheta eventuala folosire a armelor chimice, fără a preciza dacă inspectorii ONU vor avea posibilitatea să investigheze la faţa locului, relatează AFP.
Doi trimişi speciali ai ONU au mers marţi şi miercuri la Damasc şi au avut întrevederi cu vicepremier