Cabana Bradului din Pasul Tihuța a fost cuprinsă sâmbătă dimineață de un incendiu de proporții. În momentul deflagrației se aflau în locație cinci persoane, care au reușit să iasă la timp din cabană.
După mai bine de două ore, echipaje de pompieri au stins flăcările, care cuprinseseră acoperişul şi mansarda imobilului. Cabana Bradului se află la intrarea în Pasul Tihuţa, în satul Mureşenii Bârgăului din comuna Tiha Bârgăului. Stabilimentul dispunea de şase camere, un restaurant şi o terasă.
"La ora 7.45 am fost solicitaţi să intervenim pentru lichidarea unui incendiu, care a izbucnit la o pensiune-restaurant de la Valea Străjii. Incendiul s-a manifestat cu flacără deschisă violentă la acoperiş şi mansardă, fiind afectaţi peste 300 de metri pătraţi. S-a împiedicat propagarea incendiului la parter şi la fondul forestier.Din fericire, nu au fost înregistrate victime. În momentul izbucnirii incendiului în cabană se aflau cinci persoane, care au ieşit la timp, în condiţii de siguranţă. La faţa locului au fost aduse patru autospeciale cu apă şi spumă, iar pompierii voluntari au lucrat cu motopompe. Au fost evacuate şi multe bunuri materiale de la parter.După mai bine de două ore incendiul a fost lichidat. Ulterior va fi stabilită şi cauza incendiului", a declarat pentru Mediafax purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bistriţa, Marius Rus.
Cabana Bradului din Pasul Tihuța a fost cuprinsă sâmbătă dimineață de un incendiu de proporții. În momentul deflagrației se aflau în locație cinci persoane, care au reușit să iasă la timp din cabană.
După mai bine de două ore, echipaje de pompieri au stins flăcările, care cuprinseseră acoperişul şi mansarda imobilului. Cabana Bradului se află la intrarea în Pasul Tihuţa, în satul Mureşenii Bârgăului din comuna Tiha Bârgăului. Stabilimentul dispunea de şase camere, un restaurant şi