News Vineri, a avut loc la etajul 4 al Uvertura Mall festivitatea de premiere a Campionatului național de scrabble perechi. Astăzi, se dă startul la Cupa României de scrabble, festivitatea de premiere pentru aceasta fiind programată duminică, 28 iulie, începând cu 12:30.
În cadrul festivității de premiere de vineri au fost răsplătiți jucătorii care au reușit să se concentreze şi să obţină punctajele cele mai mari. Locul 3 la Campionatul național de scrabble perechi, la categoria de vârstă adulți a fost ocupat de echipa formată din Crivei Septimiu şi Faur Corneliu, de la clubul Universitatea din Cluj. Locul 2 a fost ocupat de echipa formată din Spinei Andrei şi Mihalache Vasile tot de la Universitatea din Cluj. Locul întâi a fost ocupat de jucători din București, de la clubul Locomotiva: Sandu Dan Laurențiu şi Donciu Cosmin.
La categoria de vârstă prichindei câștigătorii au fost Enea Iustin şi Caba Cristian de la cluburile Argus din Târgu Frumos, respectiv clubul Universitatea din Cluj. La cadeți echipa câștigătoare a fost formată din Sandu Steluța si Mihalache Paula, ambele de la Universitatea Cluj, iar la juniori câștigători au fost Mihalcă Cosmina si Panait Alexandra, ambele reprezentând clubul Impetus din București
În afară de cluburile menționate: Universitatea din Cluj, Argus din Târgu Frumos, Locomotiva din București, Impetus din București, s-au remarcat cu rezultate deosebite şi cluburile: CFR din Constanţa, Farul din Constanţa, Lazăr din Iași si West Moldavia din Pașcani.
Este păcat că în jur de 40 de jucători din Botoşani sunt înscriși la cluburile din alte orașe ale ţării, deoarece momentan nu există un astfel de club în Botoşani. Propunerea oficialilor de a avea un club de scrabble în Botoşani sub numele si patronatul Uvertura a fost discutată ieri şi este luată în considerare de reprezentanții Uvertura Mall.