Corespondentul BBC, Jon Leyne, care a transmis, de-a lungul carierei sale de aproape treizeci de ani, ştiri de la Pentagon, de la biroul Organizaţiei Naţiunilor Unite şi Teheran, a murit la vârsta de 55 de ani, din cauza unei tumori, informează postul britanic.
Corespondentul BBC, Jon Leyne, a murit la vârsta de 55 de ani. Leyne s-a angajat la BBC în 1985, a lucrat în funcţia de corespondent la biroul Organizaţiei Naţiunilor Unite la începutul anilor '90, apoi a mers în misiuni în Orientul Mijlociu, Europa şi Washington. De altfel, în timpul atacurilor teroriste din 2001, jurnalistul era în apropierea Pentagonului, scrie BBC în ediţia online.
"Jon a fost un jurnalist curajos, în cea mai bună tradiţie a BBC-ului. Avea o curiozitate de nestăpânit şi spunea lucruri complexe într-o manieră accesibilă tuturor", a declarat directorul BBC News, Fran Unsworth.
Leyne a mai călătorit, de asemenea, alături de secretarul de stat american Colin Powell. De asemenea, acesta a mai fost corespondent în Iordania în 2006, în timpul conflictului dintre Israel şi grupul militant Hezbollah.
În 2009, în perioada alegerilor din Iran, a fost somat să părăsească ţara, pe motiv că Marea Britanie şi BBC-ul s-ar fi amestecat în politica internă a ţării. La începutul acestui an, s-a întors de la postul său din Cairo deoarece suferea de dureri severe de cap. În Marea Britanie a fost diagnosticat cu o tumoare incurabilă la creier.