Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O bătrană a luat foc încercand să-şi salveze casa

Publicat in Vremea Noua, sâmbătă 27 iulie 2013 ·

Un incendiu violent a mistuit ieri o bună parte din casa unor bătrani octogenari din comuna Străoane.Proprietara, o femeie în varstă de 83 de ani, a luat foc încercand să-şi salveze casa.Femeia a suferit arsuri pe faţă şi pe maini şi a fost ajutată de paramedicii de la SMURD

Imagini de coşmar pentru oamenii dintr-un sat al comunei Străoane. Un incendiu a mistuit ieri o parte din casa unor bătrani. Lucreţia Zamfir, în varstă de 83 de ani, a sărit în foc să-şi mai salveze din lucrurile cuprinse de flăcări. Flăcările au fost însă prea mari iar bătrana s-a dat bătută în faţa sorţii. Cu faţa şi cu mainile arse a privit neputincioasă cum focul i-a ars agoniseala. Bătrana a scăpat cu viaţă, dar durerea ei pentru ceea ce a pierdut în foc nu i-a putut opri lacrimile. „Mi-a distrus Dumnezeu tot. Am luat o găleată să sting, dar cand am urcat în pod deja luase foc. M-a cuprins flacăra, mi-a distrus tot…”, ne-a spus Lucreţia Zamfir, bătrana de 83 de ani, cu ochii înlăcrimaţi. Soţul ei, Ion Zamfir, în varstă de 91 de ani, a privit la fel de neputincios în faţa nenorocirii care s-a abătut asupra lor. Oamenii din sat s-au îngrozit când au văzut flăcările. Ştiind că în casă sunt bătranii, sătenii s-au gandit că aceştia ar putea să nu mai scape cu viaţă. “Era o flacără mare aici cand am ajuns. Cred că a pornit de undeva din spatele casei. Moşul plângea aici, neputincios, iar bătrana vroia să salveze din bunuri. Am sărit şi noi să ajutăm”, ne-a spus una din vecinele celor doi bătrani. “Proprietara este mătuşa noastră. Cand am ajuns era arsă pe faţă. Prima dată cand am ajuns ne-am ocupat de bătrâni să le dau medicamente. Bătranica era rezemată de gard şi voia să se ducă în casă să-şi mai ia din lucruri”, ne-a relatat una din rudele proprietarei.

Pompierii nu au mai reuşit să salveze nimic

Pompierii nu au mai reuşit să salveze mai nimic din agoniseala bătranilor pentr

Articolul in Vremea Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 3 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

Șeful CJ Cluj, după ce a ratat funcția de prim-vicepreședinte al PNL: „Cooperativa trădătorilor și a non-performanței politice a pus mâna pe partid”

HotNews acum o ora
Alin Tișe, președintele Consiliului Județean (CJ) Cluj, a declarat, duminică, că aceia care au „pus mâna” pe PNL „îl vor sugruma și va dispărea ca PNȚCD, sau va ajunge irelevant politic”. La Congresul PNL de sâmbătă, Alin Tișe a candidat fără succes

UE prelungeşte până în august suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat duminică că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oţel şi aluminiu, în timp ce UE caută un a

Scandări revoltătoare la „Beach, Please”. Un grup de tineri, către Selly: „Ceaușescu, Ceaușescu!”. Reacția Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului

HotNews acum 3 ore
Imagini cu momentul în care mai mulți tineri aflați la festivalul „Beach, Please” scandează „Ceaușescu, Ceaușescu!” către Andrei Șelaru (Selly), unul dintre inițiatorii evenimentului muzical, au fost publicate, sâmbătă, de Institutul de Investigare

Tragedie pe un drum din județul Arad! Două persoane au murit într-un cumplit accident rutier

Ziua Constanta acum 5 ore
Un grav accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, a avut loc pe DN 7B, apropierea localității Turnu, județul Arad. Potrivit ISU Arad, la fața locului intervin pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad cu o autospecială de d

Președintele Nicușor Dan, anunț după măsurile anunțate de Donald Trump - „Susţinem abordarea UE privind o soluţie negociată cu SUA“

Ziua Constanta acum 5 ore
Președintele României, Nicușor Dan a transmis printr-un mesaj pe pagina sa de pe X că România susţine deplin negocierile Comisiei Europene cu SUA privind impunerea de taxe vamale. "România susţine pe deplin eforturile Comisiei Europene şi ale preşed

Un adolescent a sărit de pe scena Beach, Please la îndemnul unui rapper. A ajuns la spital / Reacția organizatorilor

HotNews acum 3 ore
Un băiat de 15 ani a ajuns la spital, după ce a fost încurajat de un artist să sară de pe scenă, de la o înălțime de peste 2 metri, în timp ce era în public erau mii de tineri, în spațiul organizat la Costinești, în a treia zi de festilva, potrivit

Rutte va merge luni la Washington pentru discuţii cu Trump, anunţă NATO

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Secretarul general al NATO, Mark Rutte, se va deplasa luni la Washington pentru o vizită de două zile, transmite duminică Reuters, citând un comunicat de presă de la sediul din Bruxelles al Alianţei,

Video Atac armat la o cafenea din Atena: două persoane au fost împușcate. Agresorul a fugit

Adevarul acum o ora
Două persoane au fost rănite într-un atac armat care a avut loc duminică la o cafenea din cartierul Kolonos din Atena. Agresorul a deschis focul și a fugit de la locul faptei, conform martorilor.

Președintele Nicuşor Dan: „România susţine pe deplin negocierile Comisiei Europene cu SUA” privind impunerea de taxe vamale

G4Media acum 5 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare România susţine deplin negocierile Comisiei Europene cu SUA privind impunerea de taxe vamale, a transmis, duminică, pe X, preşedintele Nicuşor Dan. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - ar

Vremea

București
acum

35°
dum.

18°/35°
lun.

22°/37°
mar.

23°/36°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

30°
dum.

16°/31°
lun.

19°/36°
mar.

18°/33°
mie.

19°/33°
Constanta
acum

30°
dum.

20°/31°
lun.

21°/30°
mar.

23°/30°
mie.

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

29°
dum.

14°/29°
lun.

20°/31°
mar.

18°/32°
mie.

19°/29°
Timisoara
acum

32°
dum.

16°/32°
lun.

20°/36°
mar.

22°/35°
mie.

21°/34°