Cea mai frumosă campanie „Adevărul“ - „125 de locuri pentru care iubim România. Jurnal de vacanţă“ continuă cu un reportaj inedit din cartierul istoric Cetate, din Timişoara. Vă invităm la o plimbare printre extreme: pe lângă vechi şi nou, clasic şi modern, sacru şi profan.

Timişoara este fără îndoială un loc minunat. Unul în care vizitatorul este purtat în trecut, readus în prezent, i se arată vechiul, dar şi noul, clasicul cât şi modernul, sacrul şi profanul, lumina şi întunericul. Mulţimea de clădiri monument – în număr de peste 14.000 (cel mai mare număr de clădiri istorice dintr-un oraş din România) vorbesc despre trecutul unui oraş fantastic.

O plimbare prin centrul istoric al Timişoarei printre clădirile de diferite stiluri arhitecturale - baroc, eclectic, seccesion vienez şi maghiar, neoromantic, neogotic, neoclasic, te transpun într-o altă dimensiune.

Toate acestea reprezintă moştenirea istorică a unui oraş care de-a lungul istoriei a fost maghiar, otoman, austriac, din nou maghiar, iar în fine, astăzi, este românesc şi european.

Nu s-a păstrat nimic din arhitectura otomană, pentru că habsburgii s-au pus pe construit un oraş modern.

Poate doar castelul Huniade are o parte din arhitectura medievală, însă şi castelul a fost recunstruit după 1849. Reconstrucţia Timişoarei începe după 1716, o dată cu cucerirea oraşului de către trupele lui Eugeniu de Savoya.

Vom face o plimbare prin cartierul Cetate – unul din cartierele istorice ale Timişoarei (alături de Iosefin, Fabric şi Elisabetin), cu privirea îndreptată în sus. Ideea acestei abordări vine din experinţa cu turiştilor străini, care se plimbă pe străzile din oraş cu aparatele foto îndreptate spre clădirile impresionante. Din păcate, majoritatea lor nu ştiu ce pozează, pentru că doar o parte din clădiri au pe ziduri istoria lor. Însă fiecare bu