Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Veste teribilă pentru șoferii români cu numere de Bulgaria

Publicat in BTOnline, sâmbătă 27 iulie 2013 ·

News Poliţia bulgară rutieră propune măsuri care să pună capăt fenomenului autoturismelor înmatriculate în Bulgaria pe drumurile din România, informează vineri cotidianul sofiot Monitor. Potrivit unui proiect de lege, în cazul în care cumpărătorul unui autoturism nu schimbă actele maşinii, acesta va fi sancţionată cu 75 de euro, iar vehiculul va fi imobilizat.

În prezent, mulţi cumpărători nu se prezintă la Poliţia Rutieră şi continuă să conducă maşinile pe care le-au achiziţionat cu actele emise pe numele foştilor proprietari. Astfel că foştii proprietari au fost responsabili pentru plata taxelor pentru maşină şi, în cazul în care autoturismul a fost implicat într-o faptă penală, ei au fost chemaţi la poliţie. În acelaşi timp, o parte dintre cumpărători nu numai că nu schimbă actele maşinii, dar nici nu-şi fac asigurare de răspundere civilă. Ziarul precizează că, dacă vor adoptate amendamentele la Codul Rutier, acestea vor afecta mii de români care conduc autoturisme înmatriculate în Bulgaria. Sunt bulgari care au peste 400 de autoturisme pe numele lor, însă aceste maşini aparţin de fapt unor străini care nu au asigurări de răspundere civilă, scrie capital.ro.

Un alt articol din proiectul de lege amintit prevede că, în cazurile în care cumpărătorul unei maşini este cetăţean străin fără domiciliu în Bulgaria, numerele de înmatriculare bulgăreşti să fie predate la Poliţia Rutieră şi de acolo noul proprietar să primească nişte plăcuţe provizorii cu care să poate conduce timp de 60 zile înainte să primească numere din ţara sa.

Sursa: Realitatea.net

News Poliţia bulgară rutieră propune măsuri care să pună capăt fenomenului autoturismelor înmatriculate în Bulgaria pe drumurile din România, informează vineri cotidianul sofiot Monitor. Potrivit unui proiect de lege, în cazul în care cumpărătorul unui autoturism nu schimbă actele maşinii, acesta

Articolul in BTOnline >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cum va fi vremea la început de an. Prognoza pentru următoarele 4 săptămâni

Ziare.com acum 41 minute
Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele obişnuite, în săptămâna 30 decembrie 2024 - 6 ianuarie 2025, în toată ţara, anunţă vineri, 27 decembrie, meteorologii. Săptămâna 30.12.2024 – 06.01.2025 Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele spe

Cutiile negre ale avionului din Azerbaidjan prăbuşit, recuperate, în timp ce întrebările privind implicarea rusească se adună. Ce se ştie până acum

News.ro acum o ora
Primele indicii sugerează că un sistem rusesc anti-aerian ar fi putut doborî avionul de pasageri care s-a prăbuşit în Kazahstan, a declarat un oficial american pentru CNN, în timp ce autorităţile au recuperat o a doua cutie neagră despre care speră

Câți români îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Ștefan, în a treia zi de Crăciun

Ziua Constanta acum 49 minute
În a treia zi de Crăciun, de Sfântul Arhidiacon Ştefan, peste 520.000 de români îşi sărbătoresc onomastica. Potrivit datelor furnizate de către Direcţia de Evidenţa Persoanei sunt sărbătoriți astăzi, 27 decembrie 364.444 bărbaţi şi 155.559 femei. L

Chinezii au lansat mașina cu autonomie-record de peste 2.300 de km. Cât costă noul sedan hibrid Chery | Video

Libertatea acum 12 minute
Producătorul chinez de automobile Chery a lansat un nou model hibrid cu încărcare la priză (PHEV), care stabilește noi recorduri în industria auto, informează publicația Profit.

Un soldat nord-coreean rănit a fost capturat de forţele ucrainene, susţine Coreea de Sud

News.ro acum 2 ore
Agenţia de spionaj din Coreea de Sud a confirmat relatările ucrainene conform cărora un soldat nord-coreean rănit a fost capturat de forţele ucrainene, în ceea ce ar putea fi prima captură de acest fel de când Phenianul a trimis forţe de luptă pentr

A fost cutremur în această dimineață în România! Ce magnitudine a avut

Ziua Constanta acum o ora
În ziua de 27 Decembrie 2024, la ora 03:47:53 (ora locală a României), s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, BUZAU un cutremur slab cu magnitudinea ml 3.5, la adâncimea de 114.3 km.Intensitate: I Potrivit INFP, cutremurul s-a produs în apropierea urm

Jumătate din SUA sunt expuse unui risc ridicat de deficit de energie în următorul deceniu, spune o autoritate de reglementare

News.ro acum o ora
Aproximativ jumătate din Statele Unite sunt expuse unui risc crescut de deficit de alimentare cu energie în următorul deceniu, care ar putea duce la întreruperi şi la măsuri de conservare a energiei electrice, potrivit North American Electric Reliab

Mastercard: Vânzările cu amănuntul de sărbători din SUA sunt mai mari decât anul trecut

News.ro acum 54 minute
Cumpărătorii de sărbători din Statele Unite şi-au deschis portofelele în ultimul moment în căutarea unor oferte bune pe platformele online, făcând achiziţii semnificative de îmbrăcăminte, electronice şi bijuterii, în semn că finanţele populaţiei răm

„El mi-a propus acest lucru”. Vladimir Putin dezvăluie că Joe Biden a propus amânarea aderării Ucrainei la NATO în 2021

Mediafax acum 52 minute
Preşedintele rus Vladimir Putin a afirmat, în cadrul unui briefing de presă, că preşedintele american Joe Biden ar fi propus amânarea aderării la NATO pentru 10-15 ani. Întâmplarea s-ar fi produs cu un an înainte de invazia rusă în Ucraina, în 2021.

Mesaj Ro-Alert în a doua zi de Crăciun la Tulcea! Țintă aeriană de mici dimensiuni, detectată în zona Chilia Veche

Ziua Constanta acum o ora
Sistemul de supraveghere radar al Armatei României a detectat joi, 26 decembrie, la ora 21.04, într-o zonă aflată la aproximativ 15 km est de localitatea Chilia Veche, județul Tulcea, un semnal de țintă aeriană de mici dimensiuni, care se deplasa pe

Vremea

București
acum

vin.

1°/2°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
Iasi
acum

vin.

0°/2°
sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
lun.

1°/5°
Constanta
acum

vin.

1°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

2°/6°
lun.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

-0°
vin.

-0°/5°
sâm.

1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
Timisoara
acum

vin.

0°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°