Profesorul, editorul şi scriitorul Gheorghe Gorincu din Brăila, fălticenean prin naştere, a donat Galeria Oamenilor de Seamă din Fălticeni patru dintre volumele sale.
Cu o bogată activitate publicistică începând din anul 1959 şi până în prezent, profesorul Gheorghe Gorincu a dorit ca volumele donate să le aducă în dar fălticenenilor cu prilejul zilelor municipiului.
Volumul “Itinerar sentimental Fălticeni - Brăila - de vorbă cu Dumitru Anghel”, apărut la editura Danubius în 2010, este o carte care trece în revistă întâmplările ce au marcat viaţa economistului şi profesorului Gheorghe Gorincu sub forma unui interviu realizat de profesorul Dumitru Anghel. Viaţa lui Gheorghe Gorincu este văzută ca imaginile unui film, în capitole despre copilărie, iarna la Fălticeni, refugiul la Cernăuţi, apoi la Bucureşti, şi cariera de economist începută la Banca Naţională, sucursala Fălticeni. Abia în 1952 Gheorghe Gorincu devine brăilean prin transferul său la Banca Naţională, sucursala Brăila şi îşi începe şi cariera didactică. “Cartea se constituie într-un jurnal intim, cu momente cruciale din viaţa mea, cu oameni apropiaţi şi dragi din familie, dar şi cu colegi de joacă”, a precizat Gheorghe Gorincu.
Fondator şi coordonator al Editurii Danubius din Brăila, alături de soţia sa, prof. Florica Gorincu, a ctitorit Şcoala Tehnică Financiară, Colegiul Economic „Ion Ghica” şi Liceul Radio – TV din Brăila. Inspirat din viaţa şcolii, Gheorghe Gorincu a scris volumul “Ani de liceu”, care cuprinde mărturiile unor elevi şi absolvenţi din învăţământul preuniversitar românesc, subliniindu-se importanţa adolescenţei petrecute în anii de liceu.
Volumul „Prezenţe ale elevilor şi adolescenţilor din învăţământul preuniversitar în lumea contemporană” cuprinde două părţi. În prima parte sunt prezentaţi 755 de elevi şi absolvenţi, iar în partea a doua, principalele etape parcu