Noi declaraţii controversate ale europarlamentarului Laszlo Tokes. Acesta i-a cerut premierului Ungariei să ofere "protectorat" Transilvaniei, "aşa cum a făcut Austria cu Tirolul de Sud". Laszlo Tokes şi Viktor Orban participă la Universitatea de Vară de la Băile Tuşnad. Replica a venit de la purtătorul de cuvânt al PSD. Eurodeputatul Cătălin Ivan spune la RFI că Tokes nu trebuie luat în seamă.
În opinia lui Cătălin Ivan, "Laszlo Tokes nu face decât să demonstreze o dată în plus că are o gândire primitivă! Trăieşte în altă epocă, în vremea protectoratelor, nu înţelege lumea de astăzi, construcţia Uniunii Europene, valorile în care credem cu toţii. Culmea ironiei, el este nu numai europarlamentar, ci şi un fost vicepreşedinte al Parlamentului European".
Social-democratul spune că "românii trebuie să ştie că şi în Parlamentul European Laszlo Tokes s-a făcut de foarte multe ori de râs şi nu mai este luat de absolut nimeni în serios. Eu sunt în comisia de Cultură împreună cu Laszlo Tokes şi vă spun că s-a făcut de râs şi acolo şi nu mai crede nimeni în ceea ce spune".
Europarlamentarul Laszlo Tokes i-a cerut sâmbătă premierului Ungariei, Viktor Orban, la Băile Tuşnad, ca împreună cu Guvernul pe care îl conduce să construiască "un sistem de cooperare naţională", astfel încât să ofere "protectorat" Transilvaniei, "aşa cum a făcut Austria cu Tirolul de Sud".
"Trebuie să vedem ce preţ plătim pentru această unitate (unitatea maghiarilor-n.r.). Îl rugăm pe premierul Viktor Orban şi Guvernul condus de el să construiască un sistem de cooperare naţională, în aşa fel încât să oferiţi protectorat Transilvaniei, cum a făcut Austria cu Tirolul de Sud", a declarat Laszlo Tokes, în prezenţa premierului Ungariei. Cătălin Ivan, intervievat de Cosmin Ruscior, despre "protectoratul" Transilvaniei, dorit de Laszlo Tokes
Noi declaraţii controversate ale eu