Prefectul Costică Macaleţi a continuat şi în această lună vizitele la şedinţele de Consiliu Local (CL) din judeţ.
Până în prezent, cu excepţia dezorganizărilor în ce priveşte intonarea imnului naţional al statului la începutul fiecărei şedinţe, lipsa stemei în sala de şedinţe sau prezenţa primarului fără eşarfa tricoloră, primul reprezentant al guvernului în teritoriu nu a constatat şi alte deficienţe.
„Aleşii locali au învăţat cum să deruleze şi să coordoneze astfel de şedinţe. Şi proiectele pe ordinea de zi sunt în legalitate şi în interesul comunităţilor”, a precizat prefectul Costică Macaleţi.
Începute în luna mai, vizitele prefectului la şedinţele de CL se vor finaliza abia după ce va fi bifată şi ultima unitate administrativ – teritorială din judeţ.