DE LA O ZI LA ALTA
În acţiunea "Cer deschis"
I-am văzut, ieri, pe unguri de sus, întorcându-le vizita făcută în aceeaşi manieră.
Până la sfârşitul anului, România mai are de făcut un survol. Luându-se după România şi Ungaria, modelul reciproc de vizite aeriene va fi preluat şi de restul Europei. Să vezi ce va spori încrederea cotinentală!
ÎMPIETATE Şl VANDALISM
Hoţii au prădat până şi porţile de la bojdeuca lui Creangă!
Datorită sucombării multor publicaţii, hârtia de ziar a ajuns un produs principal la export
În urmă cu doi ani ziarele amendau criza hârtiei. Acum situaţia este inversă!
Corespondenţă din Buenos Aires de la OCTAVIAN ANDRONIC ION ILIESCU&COMP. - pe urmele lui Petre Roman şi Ion Cristoiu
"Desantul" românesc lansat luni seara, având ca ţintă America de Sud este format din una dintre cele mai numeroase echipe care au însoţit un şef de stat român peste hotare. Boeing-ul 707 al companiei ROMAVIA a fost aproape de capacitatea sa nominală, cu cei circa 80 de membri ai expediţiei destinate să redescopere pieţe şi teritorii de contact cultural în această zonă a lumii de care ne despart mii de kilometri, dar de care ne apropie rădăcinile latine şi modul de viaţă. Caracterul aplicat al acestui set de vizite a ieşit în evidenţă încă de luni seara, pe aeroportul Otopeni, când salonul oficial, a fost invadat de persoane şi personalităţi mai puţin familiarizate cu un astfel de cadru. În afara componentelor uzuale - staff-ul de la Cotroceni şi membri ai Guvernului - între care de data asta au figurat doar ministrul de externe, Meleşcanu şi ministrul culturii, Golu - şi-au făcut simţită prezenţa, două echipe distincte: una de oameni de afaceri şi industriaşi - directori de la ARO, DACIA, OLTCIT, ROCAR, TRACTORUL, FORTUS, dar şi pa-
(Continuare în pag. a V-a)
Pâinea noastră cea de toate zi