Fostul prim-ministru Emil Boc a declarat că Guvernul este responsabil în eventualitatea unui eşec al privatizării CFR Marfă, întrucât deciziile de privatizare au fost luate de Executiv, iar CSAT se pronunță doar pe componenta de siguranţă naţională, referitoare la mobilizare în situații de război şi la obligaţiile asumate faţă de NATO.
Emil Boc a arătat că CSAT şi-a încheiat misiunea în ceea ce priveşte privatizarea CRF Marfă, odată ce a dat avizul pe secţiunea de securitate naţională.
Boc a mai specificat și că acțiunea de privatizare efectivă ține de competenţa Guvernului.
“Se cere avizul Consiliului Suprem de Apărare a Ţării doar pe componenta de siguranţă naţională“,
a declarat Emil Boc.
Actualul primar al Clujului apreciază că Guvernul ar fi vinovat de eşecul privatizării CFR Marfă.
“Guvernul trebuie să-şi asume acest demers (…) Nu poţi spune ‘nu merge, asta e’. Când ai un butic, merge, nu când guvernezi o ţară”,
a mai declarat Emil Boc.
Democrat-liberalul şi-a exprimat temerile în legătură cu succesul privatizării CFR Marfă, cu atât mai mult cu cât acesta ar fi al doilea eşec înregistrat în timpul guvernării USL.
“Tare mi-e frică că Guvernul se află în faţa unui eşec marca Oltchim (…) România nu este un poligon de încercare a privatizării. După eşecul de la Oltchim, un eşec la CFR Marfă ar crea o imagine absolut dezagreabilă şi nefavorabilă în ce priveşte guvernarea acestei ţări”,
a apreciat Emil Boc.
Fostul premier a mai subliniat că Victor Ponta se eschivează acum de la solicitarea preşedintelui Băsescu de a prezenta un exemplu de privatizare care a fost avizat de către CSAT, evidențiind răspunsul evaziv pe care l-a oferit Ponta ieri întrebărilor jurnaliștilor, care l-au chestionat pe tema privatizărilor avizate de CSAT chiar înainte de participarea sa la Raliul Sibiului.
Sursa info: www.