Cel puţin zece cutremure, dintre care cel mai puternic a avut magnitudinea de 3,9 pe scara Richter, au fost înregistrate în sud-vestul Bulgariei în primele ore ale zilei de sâmbătă.
Potrivit Institutului de Geofizică al Academiei Bulgare de Ştiinţe, au fost zece cutremure, dar Centrul European de Seismologie a înregistrat 13.
Primul seism a avut loc la ora 01.24 iar ultimul la 06.51, la adâncimi cuprinse între 0,8 şi 4,9 kilometri, relatează site-ul Novinite.com.
Cel mai puternic dintre ele a fost înregistrat la ora 03.21 şi a avut magnitudinea de 3,9 pe scara Richter.
Nu au fost anunţate victime sau pagube materiale. Cutremurele au fost resimţite de locuitorii din zona epicentrului, mulţi dintre ei petrecându-şi noaptea afară din locuinţe.
Acestea au fost resimţite în oraşele Simitli şi în apropiere de mina de cărbune Oranovo, care s-a prăbuşit la 16 iulie, provocând moartea a doi mineri şi blocarea în subteran a altor doi, fără şanse de supravieţuire.
Cutremurele nu au afectat munca în interiorul minei, unde au fost resimţite la o intensitate mai mică decât la suprafaţă.