Gheorghe Funar a fost ales preşedinte al PRM, sâmbătă, la Congresul partidului de la Alba Iulia, cu 530 de voturi din cele 667 valabil exprimate, în timp ce fostul lider al formaţiunii Corneliu Vadim Tudor a fost exclus, prin vot deschis.
Din cei aproximativ 700 de delegaţi, 667 au votat pentru alegerea noului preşedinte, fiind validate 660 de voturi. Gheorghe Funar a fost ales preşedinte al PRM cu 530 de voturi, în timp ce Corneliu Ciontu a obţinut 113 voturi, iar Ştefan Valentin Varga, 17 voturi. De asemenea, în cadrul lucrărilor congresului, Corneliu Vadim Tudor a fost exclus din partid, prin vot deschis, înregistrându-se doar patru voturi împotrivă şi trei abţineri. "Corneliu Vadim Tudor, la fel ca oricare dintre noi, este trecător prin lumea asta şi un preşedinte de partid nu poate să rămână în această funcţie 100 de ani", a spus Funar.
Sexy-peremista: "Vadim A ÎNGROPAT PRM!". Tribunul: "E o C***Ă"
El a adăugat că a propus Biroului Permanent al partidului, şi iniţiativa sa a fost aprobată, limitarea la cel mult două mandate consecutive pentru funcţiile de preşedinte, vicepreşedinte şi secretar general. Gheorghe Funar a explicat că propunerea sa va fi în statutul partidului, astfel încât să nu se mai ajungă la dictatura unei singure persoane. Corneliu Vadim Tudor nu a fost prezent la Congresul Partidului la Alba Iulia.
MAI CITEŞTE: Vadim către Cozma:"ONANIA PROSTEŞTE!" Răspunsul lui Miron Cozma este FABULOS
Gheorghe Funar a fost ales preşedinte al PRM, sâmbătă, la Congresul partidului de la Alba Iulia, cu 530 de voturi din cele 667 valabil exprimate, în timp ce fostul lider al formaţiunii Corneliu Vadim Tudor a fost exclus, prin vot deschis.
Din cei aproximativ 700 de delegaţi, 667 au votat pentru alegerea noului preşedinte, fiind validate 660 de voturi. Gheorghe Funar a fost ales preşe