Mai multe mesaje prin care se critică Primăria Iaşi şi edilul Gheorghe Nichita au fost scrise cu vopsea lângă gropile de pe străzile din municipiu, dar şi în piaţa centrală. Poliţia Locală a anunţat că a declanşat cercetări pentru a identifica autorii. Incidentul vine la mai puţin de o săptămână după ce un gest similar făcut într-un oraş din Rusia a devenit viral pe internet.
Pe mai multe străzi din municipiul Iaşi, dar şi în Piaţa Unirii din oraş, au apărut, în ultimele 24 de ore, mesaje scrise cu vopsea, având conţinut critic la adresa şefilor primăriei ieşene, potrivit Mediafax.
Cele mai multe înscrisuri apar pe mijlocul unor străzi din zonele Copou, Bucşinescu şi Podul de Piatră.
"Mulţumim Primăriei Iaşi pentru Piaţa Unirii" şi "Primar Gheorghe Nichita, Iaşiul are prioritate?" sunt doar două dintre mesaje, ultimul fiind inspirat de sloganul "Iaşul are prioritate" utilizat de Gheorghe Nichita în campania electorală pentru Primăria Iaşi din anul 2012.
Mesajele sunt postate în apropierea unor gropi din carosabil.
În cursul zilei de duminică, o parte din înscrisuri au fost şterse sau acoperite cu vopsea neagră de echipe de muncitori din cadrul primăriei ieşene. Conducerea Poliţiei Locale Iaşi a anunţat că a declanşat cercetări în acest caz.
"Am fost sesizaţi cu privire la apariţia acestor mesaje. Nu am identificat persoanele responsabile cu aceste fapte. Cercetările continuă", a declarat, duminică, presei Daniel Ungureanu, purtător de cuvânt al Poliţiei Locale Iaşi.
El a precizat că, potrivit legii, aceste fapte reprezintă contravenţie şi se pedepsesc cu amendă cuprinsă între 100 şi 500 de lei.
Aducem aminte că, în urmă cu o săptămână, un videoclip inedit a devenit viral pe internet. Era vorba despre un clip postat pe site-ul neuronu.ro care arăta metoda ingenioasă prin care cetăţenii unui oraş din Rusia au reuşit să-i