Momentul 1989 a fost decisiv pentru majoritatea românilor. Pentru unii a urmat haosul, pentru alţii paradisul. Încet, cu viteza melcului supersonic (ăsta e întâlnit doar prin ţărişoara asta, la bulgari şi… cam atât), societatea a trăit şi după Ceauşescu. Mai bine, mai rău – nu mai contează. Respirăm ceva, nu ştiu exact ce. Sincer, îmi cam miroase a rahat. Izul de fecale nefermentate vine de la atitudinea noastră, a românilor. Suntem nişte laşi, nişte găini fără cap. Ne zbatem în propria suficienţă ca neam, plângându-ne că toţi profită de noi. Cum mama dracului să nu profite când noi stăm ca nişte vite, fiind inerţi în faţa ameninţării foarte pe faţă pe care alţii ne-o lansează direct în bot? Ceea ce s-a întâmplat ieri la Băile Tuşnad, localitate ROMÂNEASCĂ aflată în inima acestei ţări, sfidează orice. Moralitate, toleranţă, spirit civic, istorie, ideea de naţiune. Bineînţeles, atitudinea deşănţată, efectiv nesimţită a anumitor etnici maghiari are istorie. Cea mai recentă ofensă adusă ideii de STAT NAŢIONAL UNITAR s-a petrecut la jumătatea lunii martie 2011. Un individ care ar fi trebuit să înfunde puşcăria pentru foarte mulţi ani şi-a permis să spânzure o păpuşă ce avea trăsăturile marelui Avram Iancu. Reacţia „marilor” români care păstoresc statul: lipsă!!! Nu este posibil aşa ceva! Ca şi cum orice român care locuieşte într-o altă ţară ar merge să se pişe pe statuia lui George Washington, a amiralului Nelson sau pe o păpuşă având chipul lui Shakespeare. Ori, mai rău, pe vreun bust al lui Mustafa Kemal „Ataturk”. Vă daţi seama acolo măcel? Plus scandalul aferent în mass-media. Noi am stat, că aşa ştim noi. Doar nu vrem să ne acuze Occidentul că maltratăm minorităţile, nu? Vina a aparţinut conducătorilor acestei ţări. Lua-v-ar Ţepeş pe unde ştia el mai bine, neruşinaţilor!
Revenind la supărarea din acest weekend, am urmărit firul manifestărilor de la Tuşnad.
