* „Au încercat să-mi spargă și locuința, însă nu au făcut-o”, spune şeful PRM de pe Coşbuc * ”Eu nu știu chiar nimic”, a replicat Stejărel Nistor, „omu’ lu’ Vadim” la Piatra Neamţ Sediul Partidului România Mare, de pe strada George Coșbuc, din Piatra Neamț, a fost spart de hoți, în timp ce Dumitru Badea și alți membrii ai organizației erau plecați la Congresul partidului de la Alba Iulia, de sâmbătă, 27 iulie. Reveniţi la Piatra Neamţ, în cursul nopții de sâmbătă, aceștia au sesizat că ușa de la intrare a fost forțată, iar ușa biroului președintelui Dumitru Badea a fost descuiată prin metode specifice spărgătorilor de locuințe. În urma „cercetărilor” întreprinse la fața locului, membrii PRM Neamț au sesizat că din biroul lui Dumitru Badea lipsesc documente ce conțineau evidențe statistice ale organizației. ”Domnul Stejărel Nistor cred că ne-a spart sediul, noi am chemat poliția sâmbătă noaptea, când am venit de la Alba Iulia, de la congresul partidului. Nu știu exact când s-a întâmplat, noi atunci am decoperit. Am chemat poliția pentru a face cercetări. Oricum conducerea partidului numită de Vadim nu are nici un drept. Oamenii ăștia nu au nici un Dumnezeu. Au spart ușa de la biroul meu, au forțat intrarea, ca la carte, probabil că au fost plătiți niște meseriași să facă așa ceva. Am descoperit că, în timp ce eu am fost plecat la Alba Iulia, la congres, au încercat să-mi spargă și locuința, însă nu au făcut-o. Oricum nu a fost nimeni acasă, însă am descoperit că cineva a stat mereu la interfon, jos, pentru a vedea dacă este soția mea sau sunt ceva mișcări în casă. Treaba este suspectă și e făcută de meseriași, dar lucrurile au să se clarifice, ceea ce fac ei este o mizerie”, a declarat Dumitru Badea, la întoarcerea de la Congresul PRM de la Alba Iulia. „Am fost la nuntă” De partea cealaltă, Stejărel Nistor, președinte PRM Neamț- aripa Vadim Tudor, se declară în totală