Când nu se contrează cu premierul Victor Ponta despre privatizarea CFR Marfă, prin intermediul purtătorului de cuvânt,sau nu se lasă "şocat" de pamfletele de pe Facebook ale strategului său, Sebastian Lăzăoiu, preşedintele Traian Băsescu, aflat de miercuri în concediu la Neptun, iese pe mare cu şalupa SPP.
Ieri după-amiază s-a întâlnit în larg cu un echipaj al Poliţiei de Frontieră cu care s-a salutat din sirenă şi s-a fotografiat, postând ulterior întreaga poveste pe contul său de pe reţeaua de socializare unde este activ şi în concediu. "Întalnire-surpriză pe mare", titrează staff-ul preşedintelui, relatând cum echipajul Navei "Ştefan cel Mare" a Politiei de Frontieră, a dat peste Traian Băsescu în larg în timp ce mergea spre coasta de sud a Italiei.
"Marinarii au văzut în depărtare o şalupă pe care, aşa cum se face, au salutat-o din sirenă. Şalupa a răspuns marinăreşte şi s-a apropiat de navă când, ce sa vezi!, la cârmă se afla chiar preşedintele Traian Băsescu! L-au invitat să urce la bord, ceea ce preşedintele, se vede din fotografii, a acceptat cu mare plăcere, şi i-au prezentat nava. Echipajul i-a oferit şi o şapcă având însemnele navei", a povestit în amânunt staff-ul prezidenţial pe Facebook, postând şi primele fotografii cu Băsescu bronzat în pantaloni scurţi.
Sursa foto: Contul de Facebook al preşedintelui Traian Băsescu
Sursa foto: Contul de Facebook al preşedintelui Traian Băsescu
Sursa foto: Contul de Facebook al preşedintelui Traian Băsescu
Sursa foto: Contul de Facebook al preşedintelui Traian Băsescu
Ambarcaţiunea pe care Traian Băsescu o foloseşte ori de câte ori merge la mare a fost cumpărată în 2008, cu aproximativ 25.000 de euro la vremea respectivă, după ce preşedintele se arătase interesat la o întâlnire cu decidenţii din Turism să conducă un vas de dimensiuni mai mici, cu