● Apărut în conferinţa de presă a adepţilor lui Dan Diaconescu, el susţine că relaţia este strict profesională
Avocatul Lucian Sălcuţan a ajuns ieri în conferinţa de presă a P.P.-D.D. Buzău, formaţiune politică la care este, conform spuselor sale, consultant juridic. „Voi colabora cu P.P.-D.D. strict profesional şi vreau să precizez de la bun început că venirea mea aici nu are nici o conotaţie politică. Îi voi sprijini pe cei de la P.P.-D.D. în demersul lor de a ataca în contencios administrativ hotărârile de consiliu pe care le consideră ilegale”, a declarat de la masa P.P.-D.D. avocatul Lucian Sălcuțan, pentru a stopa din faşă orice speculaţie. Consilierul municipal Silviu Roșioru are însă o altă părere. El crede că de la reprezentarea juridică la activismul de partid este doar un pas şi, într-o perioadă nu prea lungă de timp, Sălcuţan se va număra printre membrii partidului adepţilor lui Dan Diaconescu. „Mă bucur de venirea domnului Sălcuţan la P.P.-D.D. şi, chiar dacă deocamdată dumnealui este prezent aici strict profesional, eu îi spun că pofta vine mâncând şi sunt convins că poate mai devreme sau mai târziu va împărtăşi şi politica noastră”, a prezis Silviu Roșioru.
Chiar dacă acum vorbeşte de o activitate strict profesională, activitatea politică a lui Lucian Sălcuţan este una destul de îndelungată. Iniţial el a intrat în politică pe filiera P.N.L., în 2000, la vârsta de 31 de ani, atunci când îşi stabilise deja coordonatele carierei de avocat. În 2006 se regăseşte printre membrii fondatori ai platformei liberale, iniţiate de Theodor Stolojan, pentru ca până în decembrie 2007 să fie preşedinte al organizaţiei judeţene a Partidului Liberal Democrat, partid pe lista căruia s-a aflat la alegerile europarlamentare. După absorbirea P.L.D. de către Partidul Democrat de la acea vreme, soldată cu schimbarea numelui în Partidul Democrat-Liberal, Sălcuţ