Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum arată FACTURA LA ÎNTREŢINERE a Casei Poporului. Ca să facă o mică economie, şeful deputaţilor demarează „campania de paperless”

Publicat in Gandul, duminică 28 iulie 2013 ·

Într-un Parlament în care statutul deputaţilor şi senatorilor, care prevede măsuri de reducere a cheltuielilor, a fost adoptat după un lung proces şi cinci reprize de vot, există un proiect care a trecut ca uns pe lângă aleşii cu milă de "copăcei". Facturile Parlamentului la curent şi apă depăşesc 1 milion de euro.

Deputaţii încep economiile la hârtie

Soluţia lor de criză - “Paperless Parliament”-, un proces promovat de câteva luni de preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, se vrea nu doar o metodă de a reduce cheltuielile, ci şi un pas în faţă spre tehnologizare. “Se consumă prea multă hârtie”, este argumentul cu care Zgonea porneşte în lupta paperless (fără hârtie, n.red.). Cu parlamentarii în vacanţă, gândul contabilizează facturile din ultimul an, pentru a vedea care sunt cheltuielile legislativului nostru şi cât de mult ne ajută renunţarea la hârtie.

Potrivit informaţiilor obţinute de gândul, în Camera Deputaţilor s-au folosit, în 2012, aproape 22.000 de topuri de hârtie, pentru care s-a achitat suma de 325.303 lei (cca 72.000 de euro), la care se adună şi cele 914 tonere, în valoare de 228.446 de lei (50.000 de euro).

De exemplu, Camera Deputaţilor consumă anual aproape 140.000 de metri cubi de apă, pentru care a plătit, în 2012, 871.188 de lei (aproximativ 193.000 de euro), iar consumul de curent electric a depăşit 6 milioane de kWh/an, în valoare de peste 4 milioane de lei (890.000 de euro), ambele facturi depăşind, împreună, 1 milion de euro. În total, cheltuielile Camerei Deputaţilor, pentru apă, curent electric şi consumabile au ajuns la 5,45 milioane de lei (1.2 milioane de euro), ceea ce înseamnă că reducerea de 70.000 de euro la capitolul hârtie, ar însemna doar 6% la nivelul Camerei, şi nici 5% la nivelul întregului Parlament.

Cunoscut pentru ideile sale de a muta Parlamentul din Casa Poporului pe Internet,

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mesaj Ro-Alert din cauza codului roșu de caniculă. „Evitați deplasările”

HotNews acum 50 minute
Autoritățile au emis un mesaj Ro-Alert în București și Ilfov pe fondul căldurii extreme prognozate pentru luni de către meterologi. Bucureștiul și alte 15 județe se află astăzi sub cod roșu de caniculă. Sunt anunțate temperaturi de 41 de grade. „Ave

Călin Georgescu află astăzi dacă rămâne sub control judiciar, după trimiterea în judecată pentru propagandă legionară

Ziua Constanta acum o ora
Călin Georgescu află luni dacă rămâne sub control judiciar, după ce judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Sectorului 1 a amânat vinerea trecută luarea unei decizii în cazul fostului candidat la prezidențiale. Călin Georgescu a

Opt persoane, dintre care 4 copii, au fost spitalizate în urma unui accident produs între Focşani şi Adjud

Adevarul acum 56 minute
Un accident rutier grav s-a produs luni dimineață pe DN2, între Focșani și Adjud, în zona localității Garoafa, Vrancea. Opt persoane, inclusiv patru copii, au fost rănite și transportate la spital.

Guvernul Bolojan își asumă răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal. TVA mai mare, accize crescute și contribuții pentru pensii peste 3.000 lei

Ziua Constanta acum o ora
Guvernul Bolojan își angajează luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului. Guvernul Bolojan își angajează luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului, potrivit Agerpres.

Retailul prinde avânt. INS: Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul, în creştere în primele cinci luni ale anului

Ziarul Financiar acum 50 minute
Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul, cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete, a crescut în primele cinci luni din an, comparativ cu perioada similară din 2024, atât ca serie brută cu 2,6%, cât şi ca serie ajustată cu 3,

Cioban atacat de urs într-o comună din Argeș. A fost transportat la spital

Mediafax acum 2 ore
„În urma unui apel efectuat la numărul unic de urgență 112, care sesiza faptul că o persoană, posibil cioban, a fost atacată de un urs în comuna Berevoești, în golul alpin – muntele Jupâneasa, pompieri, jandarmi, polițiști și salvamontiști s-au depl

„A luat-o razna complet, este un dezastru”. Trump atacă planurile lui Musk de a înființa un nou partid și critică numirea la NASA

HotNews acum o ora
Președintele Donald Trump a calificat duminică drept „ridicole” planurile lui Elon Musk de a forma un nou partid politic, lansând noi atacuri la adresa miliardarului din domeniul tehnologiei și afirmând că aliatul lui Musk, pe care îl dorea numit la

Plenul comun al Parlamentului se reuneşte pentru angajarea răspunderii GUVERNULUI pe primul pachet de măsuri fiscale

Gandul acum 36 minute
Birourile Permanente Reunite ale Camerei Deputaților și Senatului au convocat plenul comun al Parlamentului luni, la ora 15.00, pentru asumarea răspunderii Executivului pe primul pachet de măsuri fiscale. Guvernul a avizat vinerea trecută primul pac

Horoscop pentru luni, 7 iulie 2025. Capitolul financiar deschide săptămâna pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Poti aborda relatiile cu strainatatea si studiile pe termen lung. Demersurile pentru calatoriile in afara granitelor tarii pot cunoaste turnuri neasteptate. Daca esti nevoit sa calatoresti, verifica atent toate detaliile si pleaca doar daca e

Jaf de peste un milion de euro la Paris. Hoții au fugit cu genți de mărci dintr-un magazin second hand

Adevarul acum 56 minute
Un magazin cu produse de lux second hand din Paris a fost spart, duminică, iar hoții au reușit să fugă cu mai multe poșete de marcă. Valoarea bunurilor furate depășește un milion de euro.

Vremea

București
acum

30°
lun.

22°/40°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
joi

14°/29°
Iasi
acum

26°
lun.

20°/38°
mar.

20°/37°
mie.

18°/29°
joi

15°/23°
Constanta
acum

31°
lun.

21°/31°
mar.

22°/27°
mie.

22°/28°
joi

16°/28°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

19°/32°
mar.

18°/35°
mie.

14°/23°
joi

13°/14°
Timisoara
acum

28°
lun.

21°/39°
mar.

18°/38°
mie.

13°/20°
joi

14°/23°