Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ajutoare de până la 240 de lei/lună pentru cei care se încălzesc cu energie electrică Featured

Publicat in PHonline, duminică 28 iulie 2013 ·

Consumatorii vulnerabili care folosesc energia electrică pentru încălzirea locuinţei pe timp de iarnă ar putea primi ajutoare pentru căldură, începând din sezonul rece 2013 - 2014, un număr de 24.000 de familii şi persoane singure urmând să beneficieze de aceste facilităţi, potrivit unui proiect de Ordonanţă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 70/2011 privind măsurile de protecţie socială în perioada sezonului rece.

Ajutoarele vor varia între 240 lei/lună pentru familiile/persoanele cu venituri lunare până la 155 lei/persoană şi 48 lei pentru persoanele cu venituri de până la 615 lei/persoană.

Potrivit notei de fundamentare a proiectului legislativ, aceste sume acoperă între 100% şi 20% dintr-un consum maxim de aproximativ 16 kwh/zi. 'Având în vedere că preţul mediu al energiei electrice este, la consumatorul casnic, de circa 0,5 lei/kwh rezultă un ajutor maxim zilnic de circa 8 lei', se precizează în nota de fundamentare.

Introducerea ajutoarelor pentru utilizarea energiei electrice în scopul încălzirii locuinţelor este determinată, potrivit Ministerului Muncii, de faptul că s-au înregistrat zone în care nu există posibilitatea furnizării de energie termică în sistem centralizat sau în care costul de producţie al acesteia este prea mare pentru a putea fi suportat de cetăţeni.

Conform datelor recensământului realizat în anul 2011, doar 44% dintre locuinţe au instalaţii de termoficare sau centrală termică proprie, restul de locuinţe utilizând, după caz, gazele naturale, combustibilii solizi sau lichefiaţi, precum şi energia electrică. Studiul INS referitor la consumurile energetice în gospodării (2009) arată că din totalul locuinţelor care utilizează echipamente individuale, 36,5% sunt consumatori de gaze naturale, 61,7% sunt consumatori de lemne şi co

Articolul in PHonline >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Ce a declarat fostul ministru

HotNews acum 4 ore
Elena Udrea a ieșit astăzi, 17 iulie, din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a decis să fie eliberată condiționat. Ea a fost așteptată de Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, și de mai mulți avocați. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această î

Cod roşu de vijelie, în judeţele Constanţa şi Tulcea / Se așteaptă vânt în rafale de peste 90 de km/h și grindină de mari dimensiuni

G4Media acum 12 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea se află, joi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu vânt puternic, grindină de mari dimensiuni, averse torenţiale şi descărcări electric

UPDATE Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum o ora
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) s-a cali

Cum motivează Curtea Constituțională că i-a respins sesizarea lui Nicușor Dan pe legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum 5 ore
Legea care înăsprește pedepsele pentru fascism, legionarism, rasism sau xenofobie, atacată la Curtea Constituțională de către președintele României, „este clară, precisă și predictibilă”, argumentează judecătorii constituționali decizia de a resping

Cod roșu de furtună în București. A fost dat un nou mesaj Ro-Alert. „Rafale de 90 de km/h”

HotNews acum 2 ore
Meteorologii au emis o nouă avertizare meteo pentru București: nu mai este cod portocaliu, ci cod roșu de vijelii. A fost emis încă un mesaj Ro-Alert. Avertizarea este valabilă tot până la ora 18.00. „Vijelie puternică, viteza vântului la rafală de

Deținătoarea recordului mondial la maraton, Ruth Chepngetich, a fost suspendată provizoriu pentru dopaj

G4Media acum 51 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ruth Chepngetich, deţinătoarea recordului mondial la maraton feminin, a fost suspendată provizoriu de Unitatea de Integritate în Atletism (AIU) pentru prezenţa şi utilizarea substanţei interzise hidr

Avertizări Cod Roșu de vreme rea în București și două județe din țară! Au fost transnmise mesaje Ro-Alert

Ziua Constanta acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis avertizări Cod Roșu pentru județuele Ilfov, Giurgiu și municipiul București! Potrivit ANM, până la ora 18.10 va fi în vigoare o avertizare Cod Roșu de vijelie puternică, viteza vântului la rafală de pes

UPDATE - Cod roşu de furtună în Bucureşti – Mai multe avioane, probleme la aterizare / Unele aeronave, direcţionate pe alte aeroporturi

News.ro acum o ora
Furtuna din Bucureşti a dat peste cap traficul aerian, 15 avioane cu destinaţia Bucureşti fiind afectate, potrivit Boarding Pass, site specializat în ştiri din aviaţie. Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti a transmis că trei avioane au fost dire

Cum i-a convins Elena Udrea pe judecători să o elibereze din închisoare înainte de termen: „A vorbit despre trăirile sale”

HotNews acum 4 ore
Fosta ministră a vorbit, joi, în fața instanței despre „trăirile și suferințele” din penitenciar, în încercarea de a-i convinge pe magistrați să o elibereze după ce a executat 3 ani și 10 luni din pedeapsa de 6 ani de închisoare primită în dosarul G

O femeie a murit în Otopeni, după ce acoperișul unei clădiri a fost smuls de vânt și a căzut peste imobilul în care se afla, în timpul codului roșu de vijelie

HotNews acum o ora
O femeie în vârstă de 49 de ani a murit joi, în Otopeni, în timpul manifestărilor de vreme severă, potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență București-Ilfov (ISUBIF). Potrivit primelor informații, femeia a fost lovită de elemente din acope

Vremea

București
acum

22°
joi

19°/30°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/32°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

27°
joi

19°/28°
vin.

16°/22°
sâm.

15°/28°
dum.

16°/30°
Constanta
acum

25°
joi

20°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/28°
dum.

21°/29°
Cluj-Napoca
acum

16°
joi

15°/23°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/30°
Timisoara
acum

17°
joi

15°/21°
vin.

10°/26°
sâm.

16°/32°
dum.

19°/37°