-AA+A
Istoria ecleziastică a satului Dumbrăveni foto: Mesagerul de BN,,Un simplu sondaj ar evidenţia, fără tăgadă, faptul că, în general, oamenii sunt mult mai interesaţi de trecutul satului decât de istoria universală”, spune în prologul cărţii sale pr.dr. Dănuţ Hognogi. Preacucernicul părinte a lansat volumul ,,Aspecte monografice privind istoria eclesiastică a satului Dumbrăveni, judeţul Bistriţa-Năsăud”.
Sala Căminului Cultural din localitate a fost arhiplină, oamenii dovedindu-se dornici de reîntâlnirea cu preotul care, timp de 10 ani, a slujit comunitatea ortodoxă din comuna Ciceu-Giurgeşti. Am remarcat faptul că autorul a insistat asupra unui aspect definitoriu pentru o monografie: ,,Aşa cum fluviile se construiesc din aportul anonim al tuturor izvoarelor şi pârâiaşelor ce se contopesc cu modestie în marile cursuri de apă, monografiile sunt necesare”. Profesorul univesitar Alexandru Moraru opinează că ,,această carte este scrisă într-un stil plăcut, uşor de lecturat. Această lucrare se recomandă ca punct de reper şi mângâiere sufletească pentru cei care îşi au rădăcinile în această localitate, dar ea este şi un pas în plus pentru cei interesaţi în urcuşul treptelor istoriei noastre bisericeşti şi româneşti”.
Dumbrăveniul este situat în extremitatea vestică a judeţului Bistriţa-Năsăud, cele mai apropiate centre urbane fiind Dejul şi Becleanul. Autorul cărţi ne-a declarat: ,,Neuitarea trebuie să fie floarea care creşte pentru generaţia care vine după noi. Eu slujesc acum la Cluj-Napoca, dar depărtarea fizică de aceşti oameni minunaţi nu poate opri să nu îi iubesc, să nu mă înclin în faţa lor cu smerenie, aidoma unui fiu al Cetăţii Ciceului. Fiu al acestor meleaguri, şi ca atare cu o responsabilitate faţă de zona în care m-am ridicat, am îndrăgit aceste locuri pline de istorie şi, aplecându-mă asupra lor, încerc prin lucrarea de faţă să adu