Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Persoanele cu handicap reprezintă 3,67% din populaţia României

Publicat in Ora de Timis, duminică 28 iulie 2013 ·

Numărul total al persoanelor cu handicap din România era, la 31 martie 2013, de 699.780, rata persoanelor cu handicap raportată la populaţia ţării fiind de 3,67%, conform statisticilor publicate de Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice.

Din totalul persoanelor cu handicap, 97,6% (683.007 persoane) se aflau în îngrijirea familiilor şi/sau trăiau independent (neinstituţionalizate) şi 2,4% (16.773 persoane) se aflau în instituţiile publice rezidenţiale de asistenţă socială pentru persoanele adulte cu handicap (instituţionalizate), coordonate de MMFPSPV, prinDirectia Protecţia Persoanelor cu Handicap.

Regiunile de Nord-Vest, Sud-Muntenia şi Vest înregistrau cele mai mari rate ale numărului persoanelor cu handicap raportate la 100 de locuitori.

Pe judeţe/municipii, numărul cel mai mare de persoane cu handicap se înregistra în municipiul Bucureşti (57.866 persoane) urmat de judeţul Prahova (37.353 persoane), iar cel mai mic număr se înregistra în judeţul Covasna (4.660 persoane). Femeile reprezentau 53,88% din totalul persoanelor cu handicap, iar numărul persoanelor cu vârsta de peste 50 ani reprezenta 65,70% din totalul persoanelor adulte cu handicap. Din centralizarea datelor pe grupe de vârsta a rezultat că 64,25% erau persoane cu vârste cuprinse între 18-64 ani (410.377 persoane) şi 35,75% aveau peste 65 ani (228.340 persoane), în total persoane adulte cu handicap. Numărul persoanelor cu handicap grav reprezenta 33,43% din total (faţă de 33,54% la 31 decembrie 2012), cele cu handicap accentuat 54,20% (faţă de 54,10% la 31 decembrie 2012), iar cele cu handicap mediu şi uşor 12,37% (faţă de 12,36%).

La finele lunii martie, numărul instituţiilor publice de asistenţă socială pentru persoanele adulte cu handicap era de 389 (faţă de 398 la 31 decembrie 2012), dintre care 330 rezidenţiale (faţă de 336 la 31 decemb

Articolul in Ora de Timis >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ULTIMA ORĂ UE a aprobat al 18-lea pachet de sacțiuni contra Rusiei

HotNews acum 2 ore
UE a adoptat vineri al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Moscovei care prevede inclusiv un preț maxim pentru petrolul rusesc exportat, au declarat surse diplomatice pentru France Presse. „Avem acum un acord privind un al 18-lea pachet de sancțiun

Un magazin din București a fost cuprins de flăcări. Focul s-a extins la terasa unui hotel

Ziua Constanta acum 2 ore
Un magazin din București, de pe Șoseaua Virtuții, a fost cuprins de flăcări, vineri dimineața. Incendiul s-a extins la terasa unui hotel, potrivit știripesurse.ro. Pompierii din cadrul ISU București - Ilfov intervin vineri dimineața pentru a stinge

Cum a aflat Mihaela Rădulescu că Felix Baumgartner a murit. Unde se afla iubita sportivului în clipa tragediei

Cancan acum o ora
Ieri, 17 iulie 2025, Mihaela Rădulescu a primit cea mai dureroasă veste din viața ei. Partenerul ei de mai bine de un deceniu, celebrul parașutist și sportiv austriac Felix Baumgartner, și-a pierdut viața într-un accident petrecut în Italia, în timp

Trump a interzis diplomaților americani să mai comenteze alegeri din alte țări

Mediafax acum 20 minute
Oficialii administrației Trump au denunțat în repetate rânduri ceea ce ei consideră a fi suprimarea liderilor de dreapta în Europa, inclusiv în România, Germania și Franța, acuzând autoritățile europene că cenzurează opinii precum criticile la adres

Libra Internet Bank finanţează cu 119 mil. lei Scala Sopor, un proiect imobiliar dezvoltat în Cluj-Napoca

Ziarul Financiar acum 13 minute
Libra Internet Bank continuă seria parteneriatelor în domeniul real estate printr-o nouă finanţare, în valoare de aproximativ 119 mil. lei, acordată Scala Development, pentru dezvoltarea ansamblului rezidenţial Scala Sopor din Cluj-Napoca. Astfel, c

VIDEO Primarul Chişinăului, interzis în România, replică pentru Oana Țoiu. „Vreau dovadă că ar exista ceva”

HotNews acum 27 minute
Primarul Chişinăului, Ion Ceban, care are interdicţie cinci ani să intre pe teritoriul României, a respins acuzațiile aduse de ministra română de externe, Oana Ţoiu, conform căreia edilul are „legături complicate” cu Moscova. Ministerul român de Ext

Zelenski spune că el şi Trump lucrează la un „mega-acord”: SUA ar urma să cumpere drone din Ucraina

News.ro acum 39 minute
Preşedintele Donald Trump şi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski iau în considerare un acord care prevede achiziţionarea de către Washington a unor drone ucrainene testate pe câmpul de luptă în schimbul achiziţionării de arme din SUA de către

FOTO Cu cine merge Nicușor Dan în vizita oficială din Germania / Imagini din avion

HotNews acum 2 ore
Președintele Nicușor Dan a plecat vineri, 18 iulie, într-o vizită externă în Germania. Alături de președinte se află vicepremierul Dragoș Anastasiu, miniștrii USR Oana Țoiu (Externe), Ionuț Moșteanu (Apărare), Radu Miruță (Economie) și președintele

Primăriile și consiliile județene vor putea obține gratuit extrase de carte funciară de informare

Mediafax acum o ora
Extrasele de carte funciară pentru informare și extrase din planul cadastral, obținute gratuit de primării și consilii județene sunt necesare în cazul imobilelor pentru care cetățenii solicită acte administrative, precum autorizații de construire, c

Cel mai inedit acționariat din fotbal? După Luka Modric, și Snoop Dogg investește la club!

Gazeta Sporturilor acum o ora
Rapperul american Snoop Dogg, 53 de ani, pe numele lui real Calvin Cordozar Broadus Jr., este cel mai nou acționar al clubului galez Swansea City, care evoluează în a doua ligă engleză, Championship. Acționarul majoritar a explicat cooptarea artistu

Vremea

București
acum

25°
vin.

15°/27°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/37°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

21°
vin.

15°/22°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

23°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

14°/23°
sâm.

13°/24°
dum.

17°/29°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

21°
vin.

13°/26°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/35°
lun.

22°/40°