Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Politica Mişcării Populare transformate în partid: prin noi înşine

Publicat in BusinessMagazin, duminică 28 iulie 2013 ·

 

Partidul Mişcării Populare, ridicat pe scheletul fundaţiei Mişcarea Populară, s-a lansat în această săptămână cu ambiţia clară de a concentra voturile electoratului de dreapta dezamăgit de prestaţia PDL şi neconvins de şansele Forţei Civice şi ale celorlalte mici formaţiuni din aceeaşi parte a spectrului politic.

Atât noul şef, Eugen Tomac, cât şi o serie de fruntaşi ai noului partid sunt, în mod previzibil, foşti membri PDL sau consilieri prezidenţiali (Teodor Baconschi, Cristian Diaconescu, Adrian Papahagi, Cristian Petrescu, Vasile Gherasim), iar numărul celor plecaţi din PDL cu destinaţia PMP e de aşteptat să crească, la fel cum a fost de aşteptat şi în cazul precedentelor încercări de pregătire a unor forţe politice capabile să preia simpatiile electoratului de dreapta, fără a prelua şi resentimentele faţă de PDL (Noua Republică, Forţa Civică, Partidul Popular condus de fermierul Costel Caraş şi chiar fundaţia România Liberală a disidenţilor din PNL).

Principala necunoscută care priveşte noul partid rămâne identitatea candidatului său la prezidenţiale, având în vedere lipsa dorinţei PMP de a se alia cu orice altă formaţiune. Dacă diverse voci din PDL sau Forţa Civică au pledat pentru unificarea dreptei, pentru un candidat comun al formaţiunilor de dreapta la prezidenţialele de la anul şi pentru liste comune la europarlamentare, iniţiatorii Mişcării se opun colaborării cu PDL sau FC şi în general unificării dreptei: consilierul Daniel Funeriu consideră că noul partid al fundaţiei trebuie să meargă singur în alegeri, fiindcă unirea dreptei "este o dorinţă a oamenilor slabi, care au dubii că ar putea atinge pragul la europarlamentare".

 

Partidul Mişcării Populare, ridicat pe scheletul fundaţiei Mişcarea Populară, s-a lansat în această săptămână cu ambiţia clară de a concentra voturile electoratului de dreapta dezamăgit de prestaţi

Articolul in BusinessMagazin >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Surse Reuters: SUA şi Ucraina se pregătesc să semneze marţi acordul privind mineralele. Trump ar urma să-l anunţe în discursul din Congres

News.ro acum 2 ore
Administraţia preşedintelui american Donald Trump şi Ucraina intenţionează să semneze mult discutatul acord privind mineralele, au declarat marţi pentru Reuters patru persoane familiare cu situaţia. Preşedintele Donald Trump le-a spus consilierilor

Crin Antonescu, după ce spionajul extern de la Moscova i-a luat apărarea lui Georgescu: „Este protejatul, favoritul şi victima pe care Rusia o ia acum în braţe” / Mesaj către o votantă a fostului candidat

HotNews acum o ora
Candidatul coaliţiei de guvernare pentru funcţia de preşedinte al României, Crin Antonescu, a afirmat, marţi seară, la B1 TV, că independentul Călin Georgescu este candidatul Rusiei. El a adăugat și că „rușii prind curaj”, având în vedere declarații

Stare de alertă în Insulele Canare din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile. Anunțul făcut de MAE

Ziare.com acum o ora
Cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Regatul Spaniei - Insulele Canare, sunt informați de Ministerul Afacerilor Externe (MAE) asupra faptului că este în vigoare o alertă privind condiții meteorologice nefav

Volodimir Zelenski, umil după întreruperea aprovizionării cu arme: „Suntem gata să lucrăm sub conducerea puternică a președintelui Trump”

Adevarul acum 5 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat, marţi, că este pregătit se semneze acordul privind mineralele rare şi că este gata să coopereze sub „conducerea puternică” a lui Donald Trump, după ce acesta a oprit, luni seară, transporturile m

Călin Georgescu își depune vineri candidatura pentru alegerile prezidențiale

HotNews acum 9 ore
Candidatul independent Călin Georgescu, susținut de partidele parlamentare AUR și POT, își va depune candidatura pentru alegerile prezidențiale mai vineri, 7 martie, la ora 16:00, la Biroul Electoral Central (BEC). Georgescu era așteptat să își depu

Vicepreședinte al Parlamentului European, replică pentru Călin Georgescu: „Europa și NATO sunt calea sigură pentru stabilitatea României”

HotNews acum o ora
Vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu, a scris, marți, pe pagina sa de Facebook, că orice declarație care pune la îndoială apartenența României la NATO este atât una „iresponsabilă”, cât și „o amenințare la securitatea” națională.

Marius Tucă Show începe miercuri, 5 martie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Victor Ponta

Cancan acum 2 ore
Invitatul zilei este Victor Ponta, deputat, fost premier al României. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

Zelenski a cerut echipei sale să obţină informaţii oficiale despre suspendarea ajutorului american. „Oamenii nu ar trebui să fie nevoiţi să ghicească"

Ziare.com acum 2 ore
Preşedintele Volodimir Zelenski a declarat marţi, 4 martie 2025, că le-a cerut ministrului apărării, şefilor serviciilor de informaţii şi diplomaţilor să ia legătura cu omologii lor americani pentru a obţine „informaţii oficiale” despre suspendarea

Cine este "preşedintele de rezervă" al Statelor Unite cât timp Trump îşi rosteşte discursul în Congres. Cum este desemnat și de ce

Ziare.com acum 4 ore
Discursul de marţi seară, 4 martie, al preşedintelui american Donald Trump va avea loc în faţa membrilor ambelor Camere ale Congresului şi a întregii linii de succesiune prezidenţială - cu o excepţie notabilă. În fiecare an, un membru al Cabinetului

Crin Antonescu: Eu nu mă retrag, nu mă retrag niciodată de undeva, dintr-o bătălie /Ilie Bolojan a fost destul de clar, ar trebui să iasă fix precum cucu, în fiecare zi la ora 6, la Cotroceni şi să spună ”nu candidez, nu candidez, nu candidez”

News.ro acum 2 ore
Candidatul coaliţiei de guvernare la funcţia de preşedinte al României, Crin Antonescu, a declarat, marţi seară, că nu se va retrage din cursa electorală şi că niciodată nu a abandonat o bătălie. El spune că Ilie Bolojan a fost clar când a declarat

Vremea

București
acum

mie.

4°/14°
joi

5°/16°
vin.

7°/17°
sâm.

7°/16°
Iasi
acum

mie.

4°/16°
joi

6°/18°
vin.

7°/18°
sâm.

7°/17°
Constanta
acum

mie.

0°/13°
joi

6°/14°
vin.

7°/11°
sâm.

6°/9°
Cluj-Napoca
acum

-2°
mie.

-2°/13°
joi

3°/16°
vin.

5°/16°
sâm.

6°/16°
Timisoara
acum

-1°
mie.

-1°/15°
joi

5°/17°
vin.

7°/18°
sâm.

8°/17°