Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Delia Matache a renunţat să devină mamă pentru 30.000 €

Publicat in Ora de Timis, duminică 28 iulie 2013 ·

Delia Matache (31 de ani) s-a căsătorit anul trecut cu Răzvan Munteanu, dar nu se grăbeşte să-i dăruiască acestuia un moştenitor, căci a pus mâna pe joburi foarte tentante din punct de vedere financiar. Printre ele se numără şi emisiunea de succes “X Factor” (Antena 1), unde, în calitate de jurat, solista primeşte în jur de 30.000 de euro. Deşi nu are stipulată în contract condiţia de a nu rămâne însărcinată, Delia se teme că dacă va avea burtică nu ar mai putea să mai bată ţara în lung şi în lat, cu audiţiile.

Chiar dacă soţul său câştigă foarte bine din afaceri, Delia Matache s-a pus pe făcut bani pentru a-i face zestre copilului pe care îl vor avea

Delia Matache are, în prezent, cam tot ce şi-a dorit. Trăieşte o frumoasă poveste de dragoste alături de Răzvan Munteanu, care o răsfaţă ca pe o prinţesă şi are o carieră de invidiat, câştigând bani frumoşi, nu doar din concerte, ci şi din emisiuni TV.

Cu toate acestea, blondei îi lipseşte ceva, mai precis un copil, pe care celebrul cuplu şi-l doreşte enorm. Timp de un an, de când s-au căsătorit, barza a întârziat să apară, chiar dacă analizele le-au ieşit în regulă, ambii soţi fiind declaraţi apţi, din punct de vedere medical, să devină părinţi.

Însă, dacă tot nu a fost să fie până acum, Delia şi Răzvan (foto jos) au hotărât să mai amâne momentul, cel mai probabil până la anul, când Deliei îi expiră contractul cu Antena 1, unde apare în calitate de jurat la emisiunea “X Factor”. Această producţie TV îi rotunjeşte veniturile cântăreţei cu 30.000 de euro.

Îşi doreşte cu ardoare un băiat

Chiar dacă are voie să rămână gravidă, căci contractul nu îi interzice acest lucru, Delia se teme că o eventuală sarcină ar putea-o împiedica să-şi ducă la bun sfârşit munca pe care o face şi care constă în deplasări prin ţară, la audiţii, iar apoi la filmări.

Delia, un adevărat jurat la “X Factor”

Articolul in Ora de Timis >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 43 minute
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

FOTO O femeie a fost prinsă între doi bolovani în Munții Bucegi. Intervenție dificilă a salvamontiștilor

Ziua Constanta acum 21 minute
În urma unui apel de urgență primit prin SNUAU 112, a fost semnalată o situație gravă pe Valea Pietrele din Munții Bucegi. Din primele informații, o persoană a fost surprinsă și strivită de doi bolovani, dar aceasta este conștientă în acest moment.

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 3 ore
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

Salina Praid nu mai poate fi salvată, spune ministrul Mediului

HotNews acum 4 ore
Întrebarea nu este dacă se va prăbuși tavanul Salinei Praid, ci când și cât de rapid, spune ministra Mediului, Diana Buzoianu. Ea acuzat că „au fost mai multe instituţii alte statului care au aşteptat să se întâmple dezastrul, până când s-a ajuns la

ATAC armat într-un centru comercial din Oslo. Cel puțin o persoană a fost rănită

Gandul acum o ora
Autoritățile din Oslo sunt în stare de alertă, în urma unui atac armat care a avut loc în centrul comercial Tveita, sâmbătă, 19 iulie. Potrivit ultimelor informații, incidentul a fost generat de un conflict între doi indivizi. Cel puțin o persoană a

O nouă lege iniţiată de deputatul Silviu Vexler, atacată la CCR de Nicușor Dan: Sunt încălcate principii constituţionale / Ce prevede actul normativ

HotNews acum 3 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a sesizat Curtea Constituţională în legătură cu modificări la legea privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, prin care se sancţionează, ca în cazul preoţilor, exercitarea fără drept a profesiei şi de „ra

Portul din Barcelona va reduce capacitatea terminalelor de croaziere până în 2030, din cauza turismului excesiv

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Portul din Barcelona, cel mai aglomerat port de croaziere din Europa, îşi va reduce capacitatea de operare a terminalelor de pasageri până în 2030, în contextul în care autorităţile locale încearcă s

Republica Democrată Congo şi gruparea rebelă M23 semnează o declaraţie de principii în Qatar pentru încetarea luptelor

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Republica Democrată Congo şi gruparea rebelă M23 au semnat sâmbătă o declaraţie de principii în vederea opririi conflictului armat din estul ţării, într-un gest considerat un progres diplomatic impor

Atenție dacă mergeți în Bulgaria! Se interzice circulația autocamioanelor cu masa mai mare de 20 de tone în 9 regiuni

Ziua Constanta acum 5 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Bulgaria asupra faptului că, în perioada 21-25 iulie a.c., în intervalul orar 13:00-21:00, pe fondul temperaturilor ridicate, ci

Crimă la Brăila. Un bărbat de 31 de ani a fost înjunghiat mortal de un adolescent de 15 ani

Gandul acum o ora
Un bărbat de 31 de ani din Brăila a fost înjunghiat mortal de un adolescent în vârstă de 15 ani. Victima și agresorul ar fi cumnați. Surse din cadrul anchetei susţin că între cei doi s-ar fi iscat un scandal în plină stradă, iar adolescentul de 15 a

Vremea

București
acum

30°
sâm.

17°/30°
dum.

20°/35°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
Iasi
acum

25°
sâm.

17°/26°
dum.

17°/31°
lun.

18°/34°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

27°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/30°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/32°
Timisoara
acum

29°
sâm.

16°/29°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°