Timp de două luni, echipe de medici stomatologi din Italia le oferă servicii gratuite copiilor instituţionalizaţi din Buzău. Micuţii vor beneficia de tratamente dentare, echipa fiind dotată cu materiale şi aparatură de cea mai înaltă calitate.
Potrivit DGASPC, începând cu data de 9 iulie 2013, pentru o perioadă de două luni, copiii rezidenţi în cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Buzău beneficiază de aportul unor medici stomatologi, studenţi, stagiari, din Italia, în cadrul proiectului organizatiei „Overland for smile”, proiect de cooperare şi ajutor pentru “Sănătatea dinţilor copiilor instituţionalizaţi în Centrele din Ţările Est- Europene”.
Fiecare echipă este formată din 13 medici, asistenţi medicali şi igienişti profesionişti, cu cel putin 3 ani de experienţă, dintre care mulţi cu activitate de voluntariat în tările africane precum Kenia, Camerun şi Senegal. Facem precizarea că echipele se schimbă la fiecare sfârşit de săptămână.
De asemenea, întreaga echipă este dotată cu materiale şi aparatură de cea mai înaltă calitate, lucru confirmat şi de reprezentaţi ai Colegiului dentiştilor din Romania – filiala Buzău. Programul presupune: vizita de identificare a condiţiilor de igienă, observarea mucozelor, examenul de colaborare la tratament şi planul de tratament pentru medicul curant. În timpul de aşteptare, copiii sunt antrenaţi în activităţi recreative şi de îngrijire a sănătăţii dinţilor. Din data de 9 iulie 2013, de când caravana “Overland for Smile” s-a instalat la Buzău, au fost implicaţi 24 de profesionişti în medicină dentară, care au tratat aproximativ 80 de copii, dintre care 11 cu dizabilităţi, fiind efectuate 400 de intervenţii în care au fost incluse devitalizări, extractii, chirurgie uşoară, obturări de canal şi detartraje. ●
Timp de două luni, echipe de medici stomatologi din I