Din nefericire, cerşetoria a ajuns o prezenţă zilnică în viaţa noastră. Fenomenul continuă să se extindă şi este greu de spus dacă cineva îi cunoaşte dimensiunile. Îl practică sub privirile noastre – uneori miloase şi compătimitoare, deseori indiferente sau iritate de insistenţele cerşetorilor întâlniţi aproape la tot pasul – bătrâni, maturi, tineri şi din ce în ce mai mulţi copii. Cu certitudine, îngrijorător de mulţi copii au ajuns să trăiască printre noi, zi de zi, cu mâna întinsă.

În România nu se ştie exact câţi copii cerşesc deşi s-a constatat, fără prea multe consecinţe, creşterea numărului de copii ai străzii, aflaţi sub incidenţa abandonului şcolar. Francezii, însă, au reuşit să facă statistici care confirmă că în Paris şi în împrejurimi sunt 200 de copii proveniţi din România. Informaţia a fost reconfirmată recent de excelenţa sa Philippe Gustin, ambasadorul Franţei la Bucureşti, la conferinţa de presă în cadrul căreia s-au dat rezultatele proiectului “Unde începe cerşetoria, s-a sfârşit copilăria”. Cu prilejul respectiv, ambasadorul francez a concluzionat: “Un copil care cerşeşte este deja mult. 200 este enorm”. Sper să nu vă fi plictisit ultimele prezentări a diferitelor tipologii de caractere şi personalităţi umane, în care „generaţia tânără” şi cea a ”adulţilor” şi-au disputat dreptul de întâietate, prin musicalul „My Fair Lady” al compozitorului american Frederick Loewe. Dacă data trecută v-am prezentat „masca” profesorului Henry Higgins, genul intelectualului atotştiutor şi egocentrist, care fuge de provocările vieţii exterioare stării sale comode, fiind nevoit în cele din urmă a-şi „completa şi perfecţiona” percepţia despre viaţă şi aproape, „ajutat” de o umilă florăreasă, astăzi vă prezint un alt „personaj” antagonist, un gunoier al Londrei secolului al XIX-lea.

Doamnelor şi domnilor … Alfred P. Doolittle reprezintă prototipul „filozoful