De câţiva ani am o relaţie drăguţă cu ea fiind prezentă non-stop în viaţa mea. Încă îi mai simt mirosul, aracetul ieftin lipit pe mâini şi foşnetul afişelor.

De câţiva ani am învăţat împreună să cunoaştem oamenii cu alţi ochi, uneori uitându-ne în gol, căutând un punct de reper care să ne ajute, să înaintăm, alteori zărindu-i pe oameni cu faţa ascunsă în palme, înjurând sau înjurându-ne. Şi asta ne leagă irefutabil. Este un vals al sentimentelor, aminitirilor ce intră în tine şi rar mai pot ieşi! Alţii care au plecat şi nu ne-au făcut cu mâna, mi-au întărit convingerea că oamenii tind să nu privească direct în faţă şi dacă am crescut împreună, uitându-ne la ea, am văzut viitorul şi trecutul deodată. Din pragmatismul ei am învăţăt că dincolo de drumurile raţiunii se află imaginaţia, jocul călătoriei oprindu-se şi în staţia politicii, uneori lovindu-ne de întrebări fără răspuns. Maturizându-ne cu ea, am aflat că suntem vii, frumoşi, mulţi, deloc îmbătrâniţi, deloc închistaţi, că suntem liberi şi poate că astăzi este cel mai bun moment pentru a le spunem tuturor că ne place un roşu mai tare, fără nici o urmă de frică faţă de ceea ce unii au demonizat în urmă. Oamenii nu ne urăsc în esenţă stereotipic, pentru „hoţii”, de altfel o meserie veche de când lumea chiar şi în politică. Lipsa de consistenţă, de finalitate în realizarea unui proiect de la A-Z ne-a decredibilizat. Şi este atât de uşor să fi aproape sincer... Îmi aduc aminte cu drag de perioada când bătrânii nu puneau mare preţ pe online... net-ul ăsta dragi colegi, care vă arde degetele să daţi like unui candidat, tuturor sau niciunuia ori spaima de a nu vedea celălalt like-ul, vreo posibilă empatie... Dar toate astea înseamnă democraţie în organizaţie. Toate aceste exerciţii de sinceritate demonstrează faptul că încă mai există o portiţă de normalitate în politică, chiar de la începuturi, de la tiner