Cu ajutorul autorităţilor din Germania, procurori ai Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia au recuperat 5 monede dacice din aur de tip Koson, precum şi 14 piese de podoabă dacice, din argint, reprezentând părţi din tezaurele sustrase de o asociaţie infracţională din situl arheologic Sarmizegetusa Regia, exportate ilegal şi puse în urmărire prin Interpol.
La Muzeul Naţional
Potrivit procurorilor, recuperarea s-a făcut prin cerere de asistenţă judiciară internaţională din Munchen. Obiectele au fost identificate şi indisponibilizate la o casă de licitaţii din Germania, la solicitarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia. În 24 iulie 2013, lotul monetar a fost predat reprezentantului Ministerului Culturii, la Consulatul General al României din Munchen, urmând a fi depus în custodia Muzeului Naţional de Istorie a României din Bucureşti.
Prima operaţiune româno-germană
Conform experţilor, „cele cinci monede dacice, din aur, recuperate recent din Germania sunt stateri emişi de regele Koson (cca 44-29 a. C.). Dintre acestea, două aparţin variantei cu monogramă pe revers, iar celelalte trei fac parte din varianta fără monogramă. Ele au fost bătute în atelierul monetar de la Sarmizegetusa Regia în jurul anilor 44-29 î.Hr. Fragmentul de tezaur de 14 podoabe dacice de argint, databile în secolul I a.C., conţine o brăţară simplă, decorată cu capete stilizate de şerpi, pandantive, cercei şi verigi cu capetele răsucite”.
Operaţiunea, desfăşurată în conformitate cu Convenţia privind asistenţa judiciară reciprocă în materie penală între statele membre ale Uniunii Europene, privind restituirea bunurilor culturale care au părăsit ilegal teritoriul unui stat membru, reprezintă o premieră, fiind prima operaţiune de repatriere de la o importantă casă de licitaţii din Germania, a unor piese aparţinând Patrimoniul