Un război în aparenţă absurd se derulează, de câteva zile, între Palatele Cotroceni şi Victoria, pe o temă ce tinde să devină deja plictisitoare, a privatizării CFR Marfă. Un meci ce pare că nu va duce vreodată la un rezultat, o perpetuă aruncare cu pisica responsabilităţii - între premierul-ministru al Transporturilor, aflat în jumătatea stângă a terenului, şi preşedintele-şef al Consiliului Suprem de Apărare a ţării, din partea dreaptă a spaţiului de joc -, şi care, pentru ochiul neavizat, pare că ar pune în pericol însuşi pactul de coabitare între cei doi profitori politici.
Preşedintele, aparent nevinovat, a dat semne că şi-ar fi făcut datoria în legătură cu subiectul în cauză, aruncând din colţul gurii informaţia conform căreia câştigătorul licitaţiei pentru privatizarea CFR Marfă, patronul Grup Feroviar Român, Gruia Stoica, ar umbla disperat să obţină un credit pentru a putea plăti achiziţionarea acestei mari companii de stat. Şi a aruncat-o cu aerul că informaţia în cauză ar fi una clasificată, obţinută în baza rapoartelor serviciilor speciale care se pot ocupa de asemenea subiecte, dar şi că, vezi-Doamne, nu ar putea spune mai mult. Ridicol, căci subiectul bun de intrat în atenţia serviciilor secrete şi al altor organe ale statului ar fi fost cu totul altul: dacă Gruia Stoica ar avea banii respectivi, eventual sub o saltea. Preşedintele a aruncat, astfel, în spaţiul public, o informaţie de doi lei, tocmai bună s-o înghită proştii ori cei care habar nu au cam cu ce se mănâncă economia de piaţă.
Şi a înghiţit-o, cine oare?, tocmai premierul. Ping-pongul iniţiat de acesta, cel cu necesitatea obţinerii avizului Consiliului Suprem de Apărare a }ării pentru privatizarea CFR Marfă, nu se datorează doar dorinţei de a scăpa de responsabilitatea unei asemenea privatizări delicate – aşa cum a făcut-o în cazul datoriilor Rompetrol, aruncând pisica
