Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şeful CJ Hunedoara: Dacă eu eram socrul lui Ponta, situaţia era alta cu sediul Finanţelor

Publicat in Romania Libera, duminică 28 iulie 2013 ·

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Hunedoara, Mircea Ioan Moloţ, care este şi preşedintele PNL Hunedoara, a declarat, vineri, că decizia stabilirii sediului Finanţelor Publice la Timişoara, nu la Deva, este şi rezultatul lobby-ului făcut de senatorul Ilie Sârbu, socrul premierului Victor Ponta, relatează Mediafax.

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Hunedoara, Mircea Ioan Moloţ, care deţine şi funcţia de preşedinte al PNL Hunedoara, s-a arătat nemulţumit, vineri, într-o conferinţă de presă, de modul în care se desfăşoară procesul de descentralizare şi de stabilire a sediilor instituţiilor publice de interes regional. Acesta a adăugat că regionalizarea ar trebui să ofere oportunităţi de dezvoltare şi judeţelor mai sărace, cum este cazul Hunedoarei.

"Dacă ne vor da şansa unei dezvoltări economice armonioase, atunci voi fi pentru regionalizare, altfel, nu. Aşa cum s-a pornit, nu cred că se va produce o dezvoltare armonioasă pe orizontală", a declarat preşedintele CJ Hunedoara.

Acesta s-a referit la tensiunile create de discuţiile legate de sediul Direcţiei Regionale de Finanţe, pentru care autorităţile din judeţul Hunedoara au militat să fie la Deva. Guvernul a stabilit ca această instituţie să aibă sediul la Timişoara, iar la Deva să fie înfiinţată Direcţia Regională Antifraudă.

Preşedintele CJ Hunedoara consideră că decizia a fost luată în urma protestelor angajaţilor din Finanţele Publice Timiş şi a activităţii de lobby a senatorului de Timiş Ilie Sârbu.

"Probabil că dacă eu eram socrul domnului Ponta situaţia era alta. Nu-i condamn pe colegii din Timiş, pentru că fiecare se bate pentru zona lui. Sunt convins că domnul Ilie Sârbu nu putea sta cu mâinile în sân, pentru că el este parlamentar de Timiş. Cred că a uzat de toate metodele de convingere", a adăugat Moloţ.

Acesta a mai spus că demersurile făcute de autorităţile huned

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 2 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 3 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Serbia: Mii de persoane se strâng în Belgrad pentru un miting major care pune la încercare guvernul populist al lui Vucic

News.ro acum o ora
Mii de oameni s-au adunat în capitala Serbiei, Belgrad, vineri, înaintea unui important miting antiguvernamental, în pofida avertismentelor oficiale cu privire la violenţele planificate şi a propagării populiste a fricii de către guvern cu scopul de

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum 2 ore
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

Dani Mocanu, condamnat pentru tentativă de omor!

Ziua Constanta acum 3 ore
Tribunalul Argeș s-a pronunțat astăzi în dosarul în care Dnai Mocanu este acuzat de tentativă de omor A fost condamnat la 5 ani și 9 luni de închisoare pentru tentativă de omor și tulburarea ordinii publice. Minuta instanței În baza art. 396 alin. 1

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 7 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

Ce l-a nedumerit pe MM Stoica în Craiova - U Cluj: „Să nu se supere nimeni, dar...”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Mihai Stoica, 59 de ani, președintele Consiliului de Administrație de la , a comentat , câștigat de olteni cu 3-0.

Canada „nu va face parte niciodată din Statele Unite", afirmă noul premier, Mark Carney

Adevarul acum o ora
Canada „nu va face parte niciodată din Statele Unite”, a afirmat vineri noul premier canadian Mark Carney, în cadrul primului său discurs oficial într-o ţară tulburată în faţa ameninţărilor lansate de puternicul său vecin american, relatează AFP.

Verdictul tranșant al unei investigații ONU: Rusia a comis crime împotriva umanității în Ucraina

HotNews acum 4 ore
Rusia a comis crime împotriva umanității de tipul torturii și provocării de dispariții forțate în războiul din Ucraina, este concluzia unei investigații realizate de Organizația Națiunilor Unite, potrivit AFP. Crimele au fost comise ca parte dintr-u

Vremea

București
acum

13°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/25°
dum.

13°/22°
lun.

3°/13°
Iasi
acum

17°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/24°
dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

12°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/12°
lun.

-2°/6°
Timisoara
acum

17°
vin.

10°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

6°/13°
lun.

2°/9°