Devin tot mai limpezi motivele pentru care premierul Ponta sacrifica pretentii personale sau de partid in slujba coabitarii cu pseudoadversarul lui de la Cotroceni. Nu acea acuzatie de plagiat ramasa in pozitia zero a pendulului sau profesional este sabotul de pe propria sina a carierei alese, ci recunoasterea tacita ca Traian Basescu ii este net superior in multe planuri pe componenta politica.

Numarul unu in stat isi permite sa-l scruteze de sus pe seful Executivului. Are suficienta munitie necesara unei incontinente hartuieli, munitie furnizata de catre insusi Victor Ponta.

Ezitari, gafe de comunicare si intreprindere in cadrul cabinetului pastorit, lipsa unor riposte argumentate credibil la esecurile dintr-o reforma schioapa, proiecte propuse cu emfaza si ratacite pe drum etc.

De aceea a si devenit tinta aluziilor caustice, fiind nu o data trimis in coltul ringului pentru oblojirea prin consiliere a avariilor aduse imaginii. Ca lider al celui mai important partid din melanjul politic aflat la putere, prim-ministrul se vede nevoit sa practice echilibrismul pe o punte extrem de ingusta.

Victor Ponta nu poate sa denunte unilateral un pact de neagresiune cu seful statului, dar nici nu are cum sa desfida acea componenta si jumatate destul de atonica din USL numita PNL-PC. Altfel zis, premierul trebuie sa-si respecte sub o forma schizoida cuvantul dat.

Fapt ce ii diminueaza forta de reactie oricum erodata in ceva mai mult de un an de la preluarea fraielor decizionale. De aici inerentele defecte aparute pe subiectele Oltchim, CFR Marfa, Bac - liceul Bolintineanu, nemaiamintind de alte aspecte carora premierul le-a "raspuns" printr-un semnificativ "argumentum ex silentio".

Insa, mai importanta decat biparteneriatul cu Basescu - USL este pentru liderul Guvernului legatura pe care trebuie s-o intretina