Vrânceanul Florin Secară, deputat democrat-liberal, se arată într-un recent comunicat de presă nemulţumit de activitatea şi de afirmaţiile referitoare la Partidul Mişcarea Populară făcute de vicepreşedintele P.D.-L. pentru Regiunea Sud-Est, Cezar Preda. „Îi cer colegului meu, Cezar Preda, să lase ţâfna la o parte şi, măcar în al doisprezecelea ceas să nu facă jocul ciorilor şi coţofenelor care se roagă pentru dispariţia P.D.-L.”, spune vrânceanul Florin Secară, care îi aduce aminte liderului P.D.-L. Buzău că este lipsit de performanţe electorale. „P.D.-L. se găseşte astăzi într-o situaţie ingrată tocmai din cauza unora care au condus mereu partidul chiar dacă ei, ca persoane, nu au avut niciodată performanţe electorale. Sunt oameni plini de ţâfnă tocmai fiindcă le lipseşte viziunea”, afirmă pedelistul din judeţul vecin, care îl acuză pe Cezar Preda că, de la preluarea funcţiei de vicepreşedinte nu a trecut şi prin Vrancea. „În încheiere, îl somez pe Cezar Preda să nu se mai dea drept porumbel şi să recunoască din ce specie face parte, pentru că românii nu pot fi păcăliţi, cu una, cu două… Orice român ştie să facă diferenţa dintre un porumbel şi un papagal, de exemplu”, conchide deputatul Florin Secară. Cu alte cuvinte, papagal şi nu porumbel aşa cum ar vrea Cezar Preda să pară. ●
Vrânceanul Florin Secară, deputat democrat-liberal, se arată într-un recent comunicat de presă nemulţumit de activitatea şi de afirmaţiile referitoare la Partidul Mişcarea Populară făcute de vicepreşedintele P.D.-L. pentru Regiunea Sud-Est, Cezar Preda. „Îi cer colegului meu, Cezar Preda, să lase ţâfna la o parte şi, măcar în al doisprezecelea ceas să nu facă jocul ciorilor şi coţofenelor care se roagă pentru dispariţia P.D.-L.”, spune vrânceanul Florin Secară, care îi aduce aminte liderului P.D.-L. Buzău că este lipsit de performanţe electorale. „P.D.-L. se găseşte astăzi în