Locatarii scării unui bloc din municipiul Curtea de Argeş au fost evacuaţi, sâmbătă, după ce acoperişul imobilului a luat foc, iar zece persoane au suferit atacuri de panică şi s-au intoxicat cu fum, în timp ce o femeie a fost transportată la spital cu arsuri la picioare.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Argeş, incendiul ar fi izbucnit de la o afumătoare improvizată în podul blocului, unde o locatară afuma carne de porc, transmite corespondentul MEDIAFAX.
"Sub acoperişul blocului era amenajat un loc special pentru a afuma carne, probabil că de acolo s-a iniţiat incendiul. Acolo erau şi adăposturi pentru porumbei, care au fost distruse în totalitate. 70 de păsări au pierit în flăcări, iar 150 de metri pătraţi de acoperiş au ars. Trei autospeciale cu apă şi spumă şi una cu scară au intervenit la faţa locului, unde au fost chemate Ambulanţa şi SMURD. Toţi locatarii de pe scară au fost evacuaţi, iar zece persoane au suferit atacuri de panică şi s-au intoxicat cu fum, în timp ce o femeie a fost transportată la spital cu arsuri la picioare. Ea a primit îngrijiri medicale, dar nu necesită internarea", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Argeş, Mădălina Epure.
Intervenţia pompierilor a fost îngreunată de maşinile parcate în jurul blocului, iar două echipe de la companiile de electricitate şi gaz au întrerupt utilităţile pe parcursul intervenţiei pompierilor.
Pompierii şi Poliţia au deschis anchete pentru a stabili cu exactitate cauza incendiului, iar femeia care a lăsat focul nesupravegheat va plăti pagubele provocate de flăcări.
Locatarii scării unui bloc din municipiul Curtea de Argeş au fost evacuaţi, sâmbătă, după ce acoperişul imobilului a luat foc, iar zece persoane au suferit atacuri de panică şi s-au intoxicat cu fum, în timp ce o femeie a fost transportată la spital cu arsuri la picioar