Secretarul General al ONU, Ban Ki-moon, a condamnat sambata violentele din Egipt, cerand fortelor de securitate sa respecte atat dreptul la libera exprimare, precum si dreptul populatiei de a protesta pasnic.
"Secretarul General, solicita autoritatilor interimare din Egipt, sa isi asume responsabilitatea pentru gestionarea pasnica a mittingurilor de protest, asigurand securitatea tuturor cetatenilor. Mai mult, Secretarul General, considera ca Mohammed Mursi, si liderii Fratilor Musulmani aflati in detentie, ar trebui eliberati, sau ar trebui judecati printr-un proces transparent", se mentioneaza intr-un comunicat al Organizatiei Natiunilor Unite, conform Al Arabiya.
Peste 200 de persoane au fost ucise incepand cu data de 3 iulie, atunci cand armata l-a demis pe fostul presedinte, Mohammed Morsi, insa numarul victimelor risca sa creasca considerabil, dupa ce fortele militare au anuntat ca vor interveni impotriva "terorismului" si a persoanelor care reprezinta o amenintare pentru securitatea tarii, ceea ce ar putea conduce catre o situatie care ar putea scapa de sub control, considera organizatia internationala.
Secretarul General al ONU, Ban Ki-moon, a condamnat sambata violentele din Egipt, cerand fortelor de securitate sa respecte atat dreptul la libera exprimare, precum si dreptul populatiei de a protesta pasnic.
"Secretarul General, solicita autoritatilor interimare din Egipt, sa isi asume responsabilitatea pentru gestionarea pasnica a mittingurilor de protest, asigurand securitatea tuturor cetatenilor. Mai mult, Secretarul General, considera ca Mohammed Mursi, si liderii Fratilor Musulmani aflati in detentie, ar trebui eliberati, sau ar trebui judecati printr-un proces transparent", se mentioneaza intr-un comunicat al Organizatiei Natiunilor Unite, conform Al Arabiya.
Peste 200 de persoane au fost