Adrian Domocoş, primarul municipiului Beiuş, semna, la 26 noiembrie 2012, la Oradea, alături de Claudiu Coşier, directorul de atunci al Agenţiei de Dezvoltare Regională Nord-Vest, contractul de finanţare a proiectului privind modernizarea, reabilitarea şi echiparea Ambulatoriului integrat al Spitalului Municipal "Episcop Nicolae Popovici".
Amplul proiect de modernizare a ambulatoriului de la Beiuş este finanţat prin Programul Operaţional Regional şi are o valoare de 3,51milioane de lei, administraţia locală contribuind cu o co-finanţare de numai 2%, la care se adaugă cheltuielile de proiectare şi pentru plata studiilor efectuate. Perioada de implementare a proiectului este de 14 luni. Cât priveşte lucrările ce vor fi executate, prioritare sunt înfiinţarea a trei noi cabinete - de cardiologie, diabetologie şi pediatrie (cu izolator), amenajarea accesului pentru persoanele cu dizabilităţi şi înlocuirea tuturor instalaţiilor termice, electrice şi sanitare. Acestor lucrări li se adaugă dotarea cu aparatură medicală modernă şi cu mobilierul corespunzător. La mijlocul săptămânii trecute, miercuri, 24 iulie, la sediul Primăriei Beiuş, a fost semnat contractul de execuţie a lucrărilor pentru reabilitarea, modernizarea şi echiparea Ambulatoriului integrat al Spitalului Municipal "Episcop Nicolae Popoviciu". Semnatarii documentului au fost avocatul Alin Tirla, în calitate de reprezentant al SC Dumexim SRL, firmă care a câştigat licitaţia privitoare la lucrările menţionate şi Adrian Domocoş, primarul municipiului Beiuş. La eveniment au mai participat ing. Mircea Boloş, managerul de proiect şi dr. Aurica Boitor, manager al Spitalului Municipal "Episcop Nicolae Popovici". Reabilitarea şi modernizarea ambulatoriului vor fi realizate în următoarele etape: schimbarea în totalitate a acoperişului, fără a fi modificată arhitectura iniţială; instalarea unui paratrăznet; amen