Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Premierul Ungariei, atacat cu roșii de un brașovean

Publicat in News Brasov, duminică 28 iulie 2013 ·

Premierul Ungariei, Viktor Orban, a fost atacat în timp ce urca pe scenă pentru a susţine un discurs la Universitatea de vară „Balvanyos” de la Băile Tuşnad, în judeţul Harghita, informează Realitatea TV.

Autorii sunt băiat şi o fată, ambii de 16 ani, el din Braşov, ea din Jibou, care au aruncat cu roşii înspre Victor Orban, în momentul în care acesta urca scările să susţină un discurs la lucrările Universităţii de Vară „Balvanyos”, organizate sâmbătă la Băile Tuşnad. Nici una dintre roşii nu l-a atins pe premier. Tinerii, despre care jandarmii susţin să erau în stare avansată de ebrietate, au fost legitimaţi. Băiatul a fost amendat cu 100 de lei pentru tulburarea liniştii publice, iar fata a primit avertisment.

Cei doi tineri au declarat jandarmilor, imediat după incident, că nu ştiu de ce au acţionat astfel. Reprezentanţii Jandarmeriei au refuzat să precizeze ce etnie au tinerii, dar potrivit unor martori la incident, cei doi adolescenţi ar fi de etnie maghiară.

Premierul Ungariei, Viktor Orban, a participat, sâmbătă, la lucrările Universităţii de Vară „Balvanyos”, unde, alături de preşedintele CNMT, Tokes Laszlo, într-o dezbatere modertă de secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Externe de la Budapesta, Nemeth Zsolt, a vorbit despre “Timpul Nostru!”, temă inspirată de motto-ul celei de-a 24-a ediţii a taberei de la Băile Tuşnad.

La lucrările Universităţii de vară de la Băile Tuşnad, care s-au încheiat sâmbătă, au participat peste 350 de invitaţi din România, dar şi din Ungaria, Marea Britanie, Italia, Spania, Elveţia, Finlanda, Polonia, Slovacia, Slovenia, Ucraina şi Voivodina.

Premierul Ungariei, Viktor Orban, a fost atacat în timp ce urca pe scenă pentru a susţine un discurs la Universitatea de vară „Balvanyos” de la Băile Tuşnad, în judeţul Harghita, informează Realitatea TV.

Autorii sunt băiat şi o fată

Articolul in News Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cum va fi vremea la început de an. Prognoza pentru următoarele 4 săptămâni

Ziare.com acum o ora
Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele obişnuite, în săptămâna 30 decembrie 2024 - 6 ianuarie 2025, în toată ţara, anunţă vineri, 27 decembrie, meteorologii. Săptămâna 30.12.2024 – 06.01.2025 Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele spe

Câți români îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Ștefan, în a treia zi de Crăciun

Ziua Constanta acum 2 ore
În a treia zi de Crăciun, de Sfântul Arhidiacon Ştefan, peste 520.000 de români îşi sărbătoresc onomastica. Potrivit datelor furnizate de către Direcţia de Evidenţa Persoanei sunt sărbătoriți astăzi, 27 decembrie 364.444 bărbaţi şi 155.559 femei. L

Cutiile negre ale avionului din Azerbaidjan prăbuşit, recuperate, în timp ce întrebările privind implicarea rusească se adună. Ce se ştie până acum

News.ro acum 2 ore
Primele indicii sugerează că un sistem rusesc anti-aerian ar fi putut doborî avionul de pasageri care s-a prăbuşit în Kazahstan, a declarat un oficial american pentru CNN, în timp ce autorităţile au recuperat o a doua cutie neagră despre care speră

Le Figaro: Sfârșitul lamentabil al mandatului lui Klaus Iohannis

Adevarul acum 34 minute
Publicația franceză de prestigiu, Le Figaro, a scris în ultimul său articol cu privire la România, despre mandatul prelungit al președintelui Iohannis, pe care publicația îl vede drept responsabil pentru criza politică.

Un soldat nord-coreean rănit a fost capturat de forţele ucrainene, susţine Coreea de Sud

News.ro acum 3 ore
Agenţia de spionaj din Coreea de Sud a confirmat relatările ucrainene conform cărora un soldat nord-coreean rănit a fost capturat de forţele ucrainene, în ceea ce ar putea fi prima captură de acest fel de când Phenianul a trimis forţe de luptă pentr

Chinezii au lansat mașina cu autonomie-record de peste 2.300 de km. Cât costă noul sedan hibrid Chery | Video

Libertatea acum o ora
Producătorul chinez de automobile Chery a lansat un nou model hibrid cu încărcare la priză (PHEV), care stabilește noi recorduri în industria auto, informează publicația Profit.

A fost cutremur în această dimineață în România! Ce magnitudine a avut

Ziua Constanta acum 2 ore
În ziua de 27 Decembrie 2024, la ora 03:47:53 (ora locală a României), s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, BUZAU un cutremur slab cu magnitudinea ml 3.5, la adâncimea de 114.3 km.Intensitate: I Potrivit INFP, cutremurul s-a produs în apropierea urm

Putin anunţă că Slovacia propune să găzduiască negocieri cu privire la Ucraina. „Noi nu suntem împotrivă”

Ziare.com acum 41 minute
Preşedintele rus Vladimir Putin anunţă că Slovacia a propus să fie o ”platformă” a unor eventuale negocieri de pace în Ucraina, la aproape trei ani de începutul asaltului rus în Ucraina, relatează AFP. Putin consideră această propunere acceptabilă.

Jumătate din SUA sunt expuse unui risc ridicat de deficit de energie în următorul deceniu, spune o autoritate de reglementare

News.ro acum 2 ore
Aproximativ jumătate din Statele Unite sunt expuse unui risc crescut de deficit de alimentare cu energie în următorul deceniu, care ar putea duce la întreruperi şi la măsuri de conservare a energiei electrice, potrivit North American Electric Reliab

Mastercard: Vânzările cu amănuntul de sărbători din SUA sunt mai mari decât anul trecut

News.ro acum 2 ore
Cumpărătorii de sărbători din Statele Unite şi-au deschis portofelele în ultimul moment în căutarea unor oferte bune pe platformele online, făcând achiziţii semnificative de îmbrăcăminte, electronice şi bijuterii, în semn că finanţele populaţiei răm

Vremea

București
acum

vin.

1°/2°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
Iasi
acum

vin.

0°/2°
sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
lun.

1°/5°
Constanta
acum

vin.

1°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

2°/6°
lun.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

vin.

1°/5°
sâm.

1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
Timisoara
acum

vin.

0°/4°
sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°