Preşedintele Traian Băsescu participă, duminică, alături de soţia sa, Maria, la Festivalul "Sus pe muntele din Jina" din judeţul Sibiu, unde face o baie o baie de mulţime, iar la un moment dat un cioban i-a oferit şefului statului un clop negru, acesta pozându-se cu el.
Traian Băsescu, îmbrăcat cu un tricou albastru, a sosit, în jurul orei 13.30, în judeţul Sibiu, la Festivalul "Sus pe muntele din Jina", unde a fost întâmpinat cu brânză, pâine şi sare de către organizatori.
Băsescu a spus că a stat de vorbă cu primarul localităţii Jina, precizând că şi-a anunţat prezenţa în ultimul moment pentru a nu se face pregătiri speciale.
El a mai spus că a văzut în zonă numai oameni gospodari.
"Sunt oameni care muncesc şi au făcut cu munca lor bunăstarea, nu au nevoie să le dea Guvernul", a spus Băsescu.
El a adăugat că "oamenii de aici nu trebuie deranjaţi nici de Guvern, nici de preşedinte, nici de politicieni în general".
"Totul e să nu-i încurcăm pe oamenii ăştia", a mai spus şeful statului.
Când viceprimarul l-a invitat să urce pe scenă şi să vorbească, Băsescu a spus nu vrea să deranjeze, adăugând: "Poate mai încolo".
Şeful statului s-a fotografiat cu oamenii, iar la un moment dat le-a spus unor tineri cu care făcea poze: "Măi copii, dar soarele e încolo, hai să ne mutăm!".
De asemenea, el i-a spus unui bărbat că i-ar învăţa pe copii cele zece porunci ca să "iasă oameni de ispravă".
"I-aş învăţa cele zece porunci, dacă le înveţi ieşi un om de ispravă, măcar jumate din ele dacă le ştii, în regulă", a spus Băsescu.
Referindu-se la faptul că este cald, Băsescu a spus: "O să mi se înroşească chelia".
Un cioban i-a oferit cadou preşedintelui un clop negru, iar acesta s-a şters cu un serveţel pe cap, înainte de a-şi pune clopul.
Traian Băsescu a cerut apă, iar cineva i-a oferit o sticlă de jumăt