Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Viaţa cu bune şi cu rele la Bârca

Publicat in GAZETA de SUD, luni 29 iulie 2013 ·

Comuna doljeană Bârca, situată pe malul stâng al râului Desnăţui, din Câmpia Băileştilor, se află la aproximativ 40 de kilometri de Craiova. Odată ce ai trecut de indicatorul cu numele localităţii, descoperi o comunitate de oameni frământaţi de probleme existenţiale fireşti, cu poveşti de viaţă interesante.

Forfotă în faţa primăriei din Bârca. E coadă la Taxe şi impozite, semn că, deşi banii sunt puţini prin aceste locuri, iar locuitorii se confruntă cu o acută lipsă a locurilor de muncă, ei vin totuşi să-şi achite obligaţiile, „în proporţie de 70 la sută“, după cum ne mărturiseşte viceprimarul Marius Vilău. În comună, lucrurile s-au mişcat: 3.552 de metri de drum au fost asfaltaţi, pe 75.000 de metri s-a făcut racorduri la reţeaua de apă, canalizare există, căminul cultural a fost şi el modernizat, totul în urma unei finanţări pe proiecte europene.

O nouă grădiniţă pentru prichindeii comunei

Cu fonduri europene a fost construită şi noua grădiniţă, pe locul unui vechi imobil ce a servit în acelaşi scop pe vremea CAP-ului. Din toamnă, micuţii din Bârca vor putea deprinde tainele coloratului, poeziei şi basmelor în patru clase noi, dotate fiecare cu baie şi cu un sistem de încălzire proprii. Până la sfârşitul acestui an şcolar, copiii de grădiniţă învăţau în aceeaşi clădire cu colegii de la clasa zero, clasele primare şi o clasă gimnazială. „În schimbul întâi erau cei de la grădiniţă, clasa 0 şi clasele I, a II-a şi a III-a, iar în tura de după-amiază era o clasă a IV-a şi una a VI-a. Din toamnă, nu va mai fi nevoie să se înveţe în două ture, odată ce grădiniţa se va muta în noul imobil“, a precizat Mircea Păcurariu, directorul Liceului „Adrian Păunescu“ din Bârca.

În reparaţii se află şi liceul din localitate. Se mai repară pe ici, pe colo cu puţinii bani primiţi de la primărie. Intrăm şi noi în instituţia de învăţământ ce poartă,

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE Nicușor Dan, detalii despre măsurile Guvernului. Administrația Prezidențială va propune o reducere bugetară cu 20%

Capital acum 2 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a declarat luni că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt temporare, subliniind că România are potențial economic și va deveni atractivă pentru investitori după aderarea la OCDE în 2026. Totodată, a an

Nicușor Dan și-a publicat declarația de AVERE. Documentul include și donațiile primite de șeful statului în campania electorală

Gandul acum 39 minute
Președintele României, Nicușor Dan, și-a publicat declarația de avere pe site-ul Administrației Prezidențiale, la scurt timp conferința de presă de luni dimineață. Documentul semnat include și donațiile și împrumuturile primite în campania electoral

Calendar Bacalaureat 2025, sesiunea din toamnă. Au început înscrierile pe 14 iulie. Când au loc probele scrise

Gandul acum 12 minute
Calendar Bacalaureat 2025, sesiunea din toamnă. Luni, 14 iulie 2025, este prima zi de înscriere pentru candidații care doresc să susțină „examenul maturității” în toamna acestui an. Află mai jos, în articol, în ce interval au loc înscrierile, când v

Tânăr de 24 de ani, găsit mort la ieșire din Panticeu. Oficial de la Poliție!

Ziua Constanta acum 13 minute
Un tânăr de 24 de ani din Turda a fost găsit mort la ieșirea din localitatea Panticeu. Potrivit IPJ Cluj, echipajele medicale deplasate la fața locului au inițiat manevrele de resuscitare, însă, în ciuda eforturilor depuse, a fost constatat decesul

Video Panică într-un tren Interregio, la intrarea în Pașcani: Locomotiva a luat foc în mers. Zeci de persoane s-au autoevacuat

Adevarul acum 2 ore
Locomotiva unui tren Interregio care circula pe ruta Iași–Suceava a fost cuprinsă de flăcări în mers luni dimineață, 14 iulie. Trenul se apropia de gară în momentul izbucnirii incendiului.

Bitcoin depășește cotația de 120.000 de dolari pentru prima dată în istorie / Începe „săptămâna cripto”

HotNews acum 3 ore
Bitcoin depășește pentru prima dată pragul de 120.000 de dolari, atingând un nou record maxim, pe fondul optimismului investitorilor și al dezbaterilor legislative din SUA. Potrivit Reuters, analiștii se așteaptă la noi creșteri în această săptămână

Nicușor Dan, despre acuzațiile din partea CSM: Este o chestiune de zile până semnez PENSIONĂRILE magistraților

Gandul acum o ora
Președintele Nicușor Dan a anunțat luni că va semna în câteva zile decretele de pensionare pentru magistrați și că nu există o „răzmeriță” în această chestiune, ci o chestiune administrativă. Nicuşor Dan a fost întrebat despre acuzaţiile pe care i l

Reuters: Două treimi dintre membrii biroului Departamentului Justiţiei care apărau în instanţă politicile lui Trump au demisionat. Posturile vacante sunt ocupate de persoane numite politic

G4Media acum 30 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Unitatea din Departamentul Justiţiei (DOJ) din SUA însărcinată cu apărarea în instanţă împotriva contestărilor juridice ale politicilor emblematice ale administraţiei Trump – cum ar fi restricţionare

Moțiunea AUR împotriva Guvernului Bolojan, în dezbatere luni

Ziua Constanta acum 6 ore
Moțiunea de cenzură depusă de parlamentarii AUR împotriva Executivului și intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată - afară cu Guvernul ipocrit” va fi dezbătută și supusă votului luni, de la ora 15:00, în plenul

Ce se întâmplă cu Ion Iliescu. Medicii de la Spitalul Agrippa Ionescu, informații noi despre starea de SĂNĂTATE a fostului președinte

Gandul acum 3 ore
Starea lui Ion Iliescu, fostul președinte al României, se menține stabilă din punct de vedere cardiovascular, însă fostul președinte are în continuare nevoie de oxigen suplimentar și ventilație asistată, potrivit unui nou buletin medical transmis de

Vremea

București
acum

36°
lun.

19°/37°
mar.

22°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/36°
Iasi
acum

33°
lun.

18°/34°
mar.

19°/33°
mie.

18°/32°
joi

18°/24°
Constanta
acum

34°
lun.

20°/34°
mar.

21°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

24°
lun.

17°/30°
mar.

18°/32°
mie.

17°/28°
joi

15°/21°
Timisoara
acum

32°
lun.

20°/34°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°