Localnicii din comunele Cernăteşti şi Năeni vor avea parte, week-end-ul acesta, de multă distracţie şi voie bună. În cele două comune buzoiene, autorităţile locale organizează serbări devenite deja tradiţionale, menite să-i destindă pe localnici. La ambele evenimente şi-au anunţat prezenţa interpreţi cunoscuţi, aşa încât distracţia este garantată.
Prima serbare are loc astăzi, în comuna Cernăteşti, cu începere de la ora 15.00, fiind organizată de Consiliul Local, în colaborare cu Consiliul Judeţean şi Centrul Judeţean de Cultură şi Artă Buzău. Atfel, la „Sărbătoarea Sfântului Pantelimon”, ajunsă deja la cea de-a 122-a ediţie, vor urca pe scenă Ionuţ Dolănescu, Ion Băicuş, Filofteia Drăghici, Tatiana Răduţă, Nina Stamate, Diana Ioniţă, Gabriela Bolocan, Adriana Stuparu, Alexandru Petcu, Nicoleta Buga, Maria Dumitru, Ansamblul „Plaiurile Mioriţei” şi Orchestra „Plaiurile Mioriţei”.
Atmosfera va fi întreţinută şi de Mădălina Manolache, în calitate de Prezentator. Petrecerea va continua mâine, de la ora 11.00, la Năeni. Aici se va desfăşura celebra serbare „Glasul Pietrei”, care an de an reuneşte sutele de localnici amatori de distracţie. Sărbătoare va fi, de asemenea, animată, de nume cunoscute din muzica populară, uşoară şi de petrecere. Spectacolul va fi asigurat de Nelu Vlad şi Formaţia „Azur”, Irina Loghin, Aurel Moldoveanu, Tomis Junior, Teodora Bârsan, Diana Ioniţă, Atena Bratosin, Nicoleta Buga, Bianca Tudorache, Diana Ştefănescu, Cornelia Ghica, George Snae, Ansamblul „Plaiurile Mioriţei” şi Orchestra „Plaiurile Mioriţei”. Spectacolul va fi prezentat de aceeaşi Mădălina Manolache, fiind organizat de Primăria comunei Năeni, în colaborare cu Consiliul Judeţean Buzău şi Centrul Judeţean de Cultură şi Artă Buzău. ●
Localnicii din comunele Cernăteşti şi Năeni vor avea parte, week-end-ul acesta, de multă distracţie şi voie bună. Î